La ora la care citiţi aceste rânduri, fisurile apărute în noul terminal al Aeroportului Internaţional Sibiu construit acum doi ani nu au o explicaţie tehnică solidă. Expertul angajat să ofere explicaţii pentru apariţia lor precum şi sugestiile pentru reparaţii nu şi-a mai putut termina treaba, astfel încât autorităţile aeroportului se văd nevoite să repete procedura de achiziţie publică. Noua licitaţie de angajare a unei firme care să realizeze expertiza tehnică are ca termen limită de depunere a ofertelor 22 decembrie. După desemnarea câştigătorului, expertiza tehnică va trebui terminată în cel mult 30 de zile. În total, firma desemnată câştigătoare va trebui să explice care este cauza fisurilor apărute în noul terminal al Aeroportului Internaţional Sibiu, fisuri măsurate a avea o lungime totală de 17,4 metri. Din păcate pentru firmele Dafora, ConA şi Lindberg (cele care au executat lucrările la acest capitol), semnarea procesului de recepţie finală a lucrărilor va mai aştepta şi, inclusiv, eliberarea către firmele amintite a garanţiei de bună execuţie. Pe lângă explicarea şi repararea fisurilor, un punct încă important în discuţiile purtate pentru recepţia finală a Aeroportului Internaţional Sibiu face referire la geamurile montate în turnul de control. Încă de la darea în funcţiune a acestuia, angajaţii Aeroportului au reclamat slaba calitate a lucrării, în special a sticlei folosite. Angajaţii Aeroportului au bănuit că, dintr-o eroare, sticla a fost montată invers. Au urmat păreri, analize şi discuţii care nu ajuns la o concluzie finală până la sfârşitul săptămânii trecute. Întâlnirea de săptămâna trecută între comisia de recepţie a lucrărilor şi reprezentanţii constructorilor şi ai consultanţilor a fost amânată. Investiţia de peste 274 de milioane de lei, fără TVA, va trebui, însă, continuată, susţine şi preşedintele Consiliului Judeţean, Martin Bottesch. Iar una din imediatele investiţii este aproximată la 861.720 de lei, fără TVA. Este vorba de sistemul de control al accesului în parcarea Aeroportului. Merită reamintit că acest sistem a fost deja recepţionat în urmă cu doi ani. În realitate, însă, "sistemul recepţionat" nu constă decât în două bariere care au fost doar prinse în ciment - fără să fie alimentate la vreo sursă de energie şi fără să fie conectate la vreun sistem centralizat de control al accesului auto. Prin urmare, Regia Autonomă Aeroportul Sibiu se vede acum nevoită să lanseze o nouă licitaţie publică pentru achiziţia acestui sistem. "Sistemul automat de taxare si control acces auto se va realiza prin adoptarea a cinci puncte de intrare în parcare şi respectiv a două puncte de ieşire din parcare care vor deservi parcării autovehiculelor atât a vizitatorilor cât şi a angajaţilor. Pentru plata parcării se vor asigura două terminale automate de plată şi unul manual", se arată în caietul de sarcini. Durata contractului este aproximată la 60 de zile. Deschiderea ofertelor pentru această licitaţie este programată pentru 28 decembrie anul acesta.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 623
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
R
Acum 13 ore
Emil
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
C