SC Apă Canal SA Sibiu anunţă că în următoarele 48 de ore vor avea loc ample lucrări de intervenţie pe magistrala de transport a apei potabile DN 600 care deserveşte o parte a consumatorilor din cartierul Turnişor, Zona Industrială Vest şi localităţile Cristian, Şura Mică şi Ocna Sibiului. Lucrările vizează înlocuirea unui segment de conductă şi consolidarea terenului din jurul acesteia, intervenţia fiind localizată în apropierea străzii Preot Bacca. Pentru a limita efectele avariei, SC APĂ CANAL SA a executat o serie de reglaje a reţelei de distribuţiei astfel încât clienţii din zona deservită de magistrala DN 600 sunt alimentaţi cu apă la presiune scăzută. Având în vedere că Uzina de tratare a apei „Dumbrava” se află în plin proces de reabilitare, în cadrul Proiectului Ispa, capacitatea de prelucrare şi stocare a apei este redusă temporar. În vederea asigurării apei pentru toţi clienţii săi, SC APĂ CANAL SA recomandă limitarea consumurilor la strictul necesar pentru următoarele 48 de ore. La dispoziţia populaţiei şi agenţilor economici afectaţi vor fi puse autospeciale cu apă menajeră. Relaţii suplimentare pot fi obţinute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ocna Sibiului , Apă Canal , sura mica , Zona Industrială Vest , Proiectului Ispa , Preot Bacca
Vizualizari: 473
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
O sibianca
Acum 3 ore
Eu
Acum 3 ore
Kokos
Acum 3 ore
LOL
Acum 3 ore
Hermannstadt