Chiar gospodar, în sensul că orăşelul pe care îl conduce, Agnita, ar putea pur şi simplu să dispară de pe hartă, dacă luăm în calcul grija pe care o poartă să zicem parlamentarii pentru locuitorii de acolo. Un orăşel căruia, anual, îi rămâne din buget pentru reabilitarea străzilor cât se alocă în Sibiu pentru luminile de sărbători. Cu toate acestea, primarul din Agnita a strâns investiţii. Din bani europeni. Vă invit să îl provocaţi la o poveste, în care să aflaţi câte tâmpenii are de înfruntat un primar care vrea să facă ceva. Şi cât de lung e drumul de la idee şi până la recepţia lucrării. Şi câte lucruri frumoase se pot face chiar şi într-un oraş investiţiile private probabil abia de acum încolo vor apărea. Pentru că Agnita va avea un centru complet renovat, va avea parcuri, va avea apă şi canalizare prin reţele noi. Acestea fiind doar câteva dintre proiectele derulate în ultimul timp sub administraţia lui Radu Curcean. Da, ăsta e un articol de laudă. Pe care vroiam să îl scriu mai demult. Pentru a povesti şi altora care, poate, nu au auzit, că în ţara asta mai sunt şi oameni implicaţi în administraţie şi care te pot impresiona. Prin ceea ce muncesc. În ciuda imensului nor de hărţuieli politice, birocratice care plutesc peste orice înseamnă administraţie în ţara asta.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Radu Curcean
Vizualizari: 511
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Dincă Constantin
Acum 2 ore
Sibiu 2025
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Baciul obsecvios
Acum 3 ore
Hermannstadt