Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
-0°C

Sibiul catre Unesco. Tot pe loc, pe loc, pe loc

În vara acestui an se vor împlini şase ani de când Sibiul a depus dosarul pentru includerea pieţelor din centrul istoric al oraşului pe lista UNESCO. Dosarul a fost apoi retras, în urma unor suspiciuni că nu ar avea succes. Şi retras a rămas.
Potrivit unor surse oficiale, dosarul Sibiului va fi redepus spre discuţie în cursul anului viitor. De data aceasta, autorităţile centrale par decise să preia pe cont propriu gestionarea candidaturii Sibiului.
Până acum, reprezentanţii Primăriei Sibiu şi cei ai autorităţilor locale cu atribuţii în protejarea patrimoniului cultural nu s-au agitat foarte mult în a dezvălui mersul lucrurilor, intenţiile de viitor sau îmbunătăţirile ce pot fi aduse documentelor ce vor fi depuse pentru includerea în patrimoniul cultural mondial UNESCO. Mai mult chiar, după consumarea programului "Sibiu, Capitală culturală europeană", reprezentanţii administraţiei locale par să îşi fii pierdut interesul.

Noi avize de construcţie în zona centrului istoric

Orice persoană, chiar şi nespecializată în problema patrimoniului, îşi poate da seama că, într-o zonă care se vrea a deveni sit UNESCO, demolarea unei clădiri pentru a face loc unui centru comercial sau de locuinţe este curată sinucidere.
Se pare că nu aceasta este şi părerea consilierilor locali, care, ignorând vocile de opoziţie ce susţin valoarea arhitecturală a vechiului cartier Josephin, au aprobat proiecte ce plasează în zona de protecţie a centrului istoric un „Centru Urban Integrat”, fără un minim de spaţiu de parcare sau acces auto.
Spaţiul reprezentat de către Halele Rieger, unde conducerea Muzeului Brukenthal intenţionează să înfiinţeze un Muzeu al Industriilor, figurează în noul Plan de Urbanism General, supus spre discuţie publică în vara anului trecut, ca "areal e locuinţe", cu toate că demersurile de clasare ale acestora erau destul de înaintate. "Fără a mai aminti aici de o serie de lucrări asupra unor clădiri situate în inima centrului istoric, care, la nici doi ani de la restaurare, încep să poarte semne avansate de degradare, sau asupra cărora au fost exercitate lucrări neconforme, s-au distrus o serie de mărturii istorice de o inestimabilă valoare arhitecturală", spun reprezentanţi în domeniu.

Iorgulescu: "Să intre tot centrul"

Autorităţile locale par să doarmă când vine vorba de refacerea dosarului centrului istoric al Sibiului. Pe site-ul oficial al Primăriei se regăseşte doar o versiune în limba engleză a dosarului candidaturii analizate în 2005, fără a se oferi nici-o noutate cu privire la demersurile pe care autorităţile centrale, de data aceasta, le fac pentru finalizarea – după cum se pare – în vederea promovării în 2011, a dosarului. "Voi încerca să discut cu noul ministru al Culturii, cu proxima ocazie", a declarat Klaus Johannis, primarul Sibiului.
Fostul ministru al Culturii, Adrian Iorgulescu, plusează şi susţine că sub imboldul său, demersurile pentru UNESCO includ acum întregul centru al Sibiului. "Demersurile au început încă de când eram eu ministru. Nu mai vorbim doar de pieţe, ci de întreg centrul Sibiului. Am făcut demersuri, l-am adus la Sibiu inclusiv pe secretarul general al UNESCO. Eu spun că Sibiul este pe o listă cu şanse mari", a declarat Iorgulescu. El susţine că ideea unor piedici care ar putea în urma intrării pe respectiva listă nu este sustenabilă. "Este greşit să considerăm că regulile ce vor fi create pentru centrul Sibiului şi zona de protecţie vor aduce mai multe pierderi decât beneficii. Se pot atrage fonduri, este un câştig turistic", spune Iorgulescu.


Primar dezamăgit

Cetatea Sighişoarei a intrat în Patrimoniul UNESCO în 1999. Vizibilitatea micului orăşel de pe Târnava Mare este de necontestat. Primarul oraşului, Dorin Dăneşan, spune că lucrurile nu sunt atât de roz. "Nu am avut beneficii concrete. Nu au venit fonduri pentru reabilitare. Dimpotrivă, pentru orice lucrare de reabilitare sau de infrastructură am avut tot felul de piedici", spune Dăneşan. El susţine că zona de protecţie a sitului UNESCO nu a pus, însă, probleme deosebite în dezvoltarea oraşului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

dodecaedru

Acum 14 ani

decat sa se faca iarasi fara tragere de inima, fara competenta sau convingere , specialistii fiind fitilati de tot felul de interese in centru (insusi primarul e sceptic), presa evidentiaza numai dezavantaje pentru oras, mai bine SA SE LASE BALTA !!! nu se mai supara ( se pare) nimeni si se economisesc niste bani. Apropos ce mai face Planul Urbanistic General al Sibiului??? A intrat in vigoare? ca in 6 ani de cand se tot face si rasface numia ieftin nu e!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus