Reprezentanții firmei care a realizat un sondaj online pentru a afla preferințele sibienilor pentru reconversia celor 8 hectare de teren de la Rieger/Independența au publicat primele rezultate. 1.234 de persoane au răspuns chestionarului și cei mai multi dintre ei, 71,3 își doresc un spațiu public deschis, cu utilizare flexibilă, pe locul actualului sit industrial. 74,5% dintre respondenți preferă plimbările, ca petrecere a timpului liber, în centrul orașului.
Actualizare marți Sibienii vor stradă pietonală, în proporție de 58,3 la sută
Firma a.plan a dat publicității rezultatul unei noi întrebări din cadrul chestionarului realizat online în luna septembrie, care vine să întărească preferința sibienilor pentru un spațiu public deschis pe locul fostei fabrici Independența. Asftel, la întrebarea Cum v-ar plăcea să vă deplasați în cadrul ansamblului Independența?, în proporție de 58,3 la sută este preferată o stradă pietonală. 56% vor o stradă închisă circulației.
Vedeți mai jos toate răspunsurile:
Sursă: a.plan
Știre inițială. 99 la sută dintre respondenți sunt sibieni, iar dintre aceștia, peste 60% locuiesc în Sibiu de mai mult de 30 ani aici sau toată viața, iar aproape un sfert locuiesc aici de peste 10 ani. 49% au studii superioare, iar 35% postuniversitare. În ceea ce privește vârsta, 49% dintre respondenți au între 35 și 50 de ani, 34% - între 25 și 35 de ani.
71,3% dintre cei care au răspuns chestionarului ar prefera un spațiu public deschis, cu utilizare flexibilă. Alți 49,3% își doresc un spațiu public mobilat fix, de utilizare individială. 49,8% ar prefera un spațiu public mobilat flexibil, de utilizare individuală / colectivă. Un spațiu privat comunitar este votat de 46,7%
Sursa imaginilor a.plan
În ceea ce privește activitățile preferate de sibieni în centrul Sibiului, cei mai mulți ar prefera plimbările - 74,5%. Alte activități menționate de respondenții sondajului:
SPA - 28,7%
Teatru - 21,3%
Festival de muzică - 23,9%
Expoziții - 20,3%
Cinema - 8,9%
Patinoar - 16,9%
Muzeu interactiv - 22,7%
Înot - 34%
Baschet - 16,5%
Shopping - 8%
Firma de arhitectură și urbanism A.PLAN a chemat sibienii, la începutul lunii septembrie, să-și dea cu părerea referitor la viitorul halelor industriale abandonate din ansamblul Independența. Concluziile formulate „vor fundamenta viitorul acestui loc”, promite aceasta.
„Proprietarul și dezvoltatorul ansamblului industrial Independența, Transilvania Investments SA, ne-a învestit cu misiunea de a formula o soluție pentru viitorul ansamblului, pe care comunitatea să o aprecieze”, transmite firma de arhitectură, care a elaborat un chestionar cu cinci întrebări. Acestea au fost legate de regenerarea ansamblului industrial Independența din Sibiu și urmăresc să creeze o imagine generală despre viziunea sibienilor despre acel loc.
Chestionarul s-a adresat în special sibienilor și celor care lucrează în municipiul Sibiu și a fost activ până pe 18 septembrie.
La mijlocul lunii iulie, Transilvania Investments, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din România, care administrează și situl industrial Independența, a anunțat că a început procesul de reintegrare în circuitul economic și social a celor 8 hectare deținute pe fosta platformă industrială din centrul orașului. Scopul final al întregului proces este de a afla ce-și dorește comunitatea locală să regăsească în această zonă cheie a orașului și de a defini împreună identitatea unui spațiu care, în acest moment, nu este utilizat decât într-o proporție foarte redusă.
„Potențialul acestui spațiu este foarte mare, iar responsabilitatea noastră ca principal acționar este de a ne asigura că destinația finală va fi în acord cu ceea ce sibienii își doresc. Situl Independența este o parte importantă din istoria Sibiului. Împreună putem să-i conferim un statut definitoriu pentru viitorul economic, cultural și social al orașului”, spunea Radu Roșca, președinte Transilvania Investments.
Și în cadrul consultărilor participative, care vor conduce la noul PUZ al zonei în care au funcționat fabricile Rieger și, mai târziu, uzinele Independența, s-au desprins mai multe propuneri pe care le puteți vedea în materialul TS de mai jos.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: sibienii vor spațiu public des , ce vor sibienii la Independent , reconversia zonei industriale , foto , Halele Rieger , Independenţa Sibiu
Vizualizari: 5884
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Laur
Acum 11 ore
Adrian
Acum 12 ore
Cornel Sibianul
Acum 12 ore
Q
Acum 12 ore
Max