Marţi,
19.03.2024
Partial Noros
Acum
9°C

Criza Primariei Talmaciu, alintata cu un off-road

Primăria din Tălmaciu, condusă de Constantin Barbu, a fost oprită în ultimul moment de Ministerul Finanţelor de la cumpărarea unui autoturism de teren în valoare de aproximativ 30.000 de euro, cu TVA inclus.

Cumpărarea maşinii de teren a fost plănuită de conducerea primăriei din Tălmaciu încă de anul trecut, astfel că, la începutul acestei săptămâni ei au şi lansat o licitaţie pentru achiziţionarea automobilului. Caietul de sarcini prevede că autoturismul musai să fie fabricat în 2010, să aibă tracţiune integrală permanentă şi să funcţioneze pe bază de motorină.

Conducerea primăriei din Tălmaciu îşi doreşte ca maşina de teren să aibă o putere de maxim 150 de CP, cu o cilindree de cel mult 2000 cmc, care să genereze un cuplu minim de 350 Nm, iar viteza maximă să fie de cel puţin 180 de km pe oră. Specificaţiile tehnice sunt completate de cerinţe stricte în privinţa suspensiilor, care trebuie să fie pe faţă "independente tip MacPherson cu arcuri elicoidale", iar pe spate "independente tip «braţ dublu» cu arcuri elicoidale". În fine, edilii din Tălmaciu mai au o singură dorinţă: maşina de teren să fie musai de culoarea gri-metalizat.

Ofertele dealerilor auto erau aşteptate până pe 21 ianuarie, dar licitaţia a fost oprită de Ministerul Finanţelor. Reprezentanţii acestuia au trimis o adresă Primăriei din Tălmaciu, prin care le-au reamintit că Ordonanţa de urgenţă 34 dată de Guvern în aprilie anul trecut pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale este, încă, în vigoare. Şi că, în această Ordonanţă, la articolul 24, scrie negru pe alb că instituţiilor publice "li se interzice achiziţionarea, preluarea în leasing sau închirierea de autoturisme". În urma atenţionării venite de la Ministerul Finanţelor, Primăria Tălmaciu a anulat licitaţia.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

jan

Acum 14 ani

ce statut are BMW marelui sasalau al sibiului ?
Raspunde

ion din Talmacel

Acum 14 ani

Bingoooooooo
Raspunde

ti

Acum 14 ani

Raspunde

unu

Acum 14 ani

ce rost are sa cumparam o masina ? pai am vndut ceva ? si la ce ne trbuie o masina de teren ? pai da nu avem canalizare
Raspunde

unu

Acum 14 ani

ce rost are sa cumparam o masina ? pai am vndut ceva ? si la ce ne trbuie o masina de teren ? pai da nu avem canalizare
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus