Patru unităţi de învăţământ din municipiul Mediaş sunt în proces de reabilitare termică. Lucrările sunt finalizate în proporţie de 70%.
Şcoala nr.7 beneficiază de fonduri de la Autoritatea Română de Conservare a Energiei, iar valoarea totală a lucrării este de 232.000 lei. Şcoala nr.5, Colegiul Tehnic Mediensis şi Grupul Şcolar Automecanica fac parte din programul de reabilitare termică. Valoarea acestor lucrări este de 1.518.450 lei.
„În ceea ce priveşte reabilitarea termică a blocurilor a fost depusă întreaga documentaţie la Ministerul Dezvoltării şi Turismului. Este vorba de reabilitarea termică a cinci blocuri din cartierul După Zid. Asociaţiile de proprietari au semnat actul adiţional la contractul de mandat prin care sunt de acord cu partea lor de cofinanţare. În ceea ce ne priveşte am alocat în bugetul local fondurile necesare pentru partea municipalităţii de finanţare“ a declarat viceprimarul Floarea Taropa.
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului, 50% din costurile de izolare termică a blocurilor vor fi suportate de stat, 30 de procente vor fi achitate de consiliile locale, iar 20% din suma totală necesară pentru izolarea blocului va fi achitată de proprietar.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Floarea Taropa , Autoritatea Română , După Zid , Ministerul Dezvoltării Regiona , Potrivit Ordonanţei , Grupul Şcolar Automecanica Med , Colegiul Tehnic Mediensis
Vizualizari: 421


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Alzara 1918
Acum 4 ore
Gheorghe Ion
Acum 4 ore
Forest Gump
Acum 6 ore
Che
Acum 6 ore
Kukuruku