Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 aprilie 2003 - 18 mai 2004 întrucât a deţinut şi exercitat concomitent atât funcţia de edil, cât şi funcţia de membru în consiliul de administraţie societăţii comerciale Parcuri Industriale Sibiu - Şura Mică S.A.
Într-un comunicat transmis, luni dimineaţă, Agenţia Naţională de Integritate precizează că s-a sesizat din oficiu cu privire la posibila nerespectare de către Klaus Iohannis, în calitate de primar al municipiului Sibiu, a dispoziţiilor legale referitoare la regimul juridic al incompatibilităţilor.
"Având în vedere reglementările legislative şi întrucât, în urma verificării prealabile, efectuate în temeiul Legii 144/2007, republicată, au rezultat indicii temeinice referitoare la încălcarea de către Iohannis Klaus-Werner a prevederilor legale privind regimul incompatibilităţilor, în temeiul art. 45, alin. 1 al aceluiaşi act normativ, s-a procedat la verificarea stării de incompatibilitate între funcţia de primar şi cea de membru al consiliului de administraţie al S.C. Parcuri Industriale Sibiu-Şura Mică SA", arată sursa citată.
Trihenea analizează
Procedura de înştiinţare a fost îndeplinită, susţine ANI, precizând că Iohannis nu a făcut uz de drepturile sale, în sensul de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, de a fi asistat sau reprezentat de avocat şi de a prezenta orice elemente justificative pe care le consideră necesare.
La finalul comunicatului, ANI lasă întreaga responsabilitate în ograda prefectului de Sibiu, Constantin Trihenea. " Conform dispoziţiilor art. 91, alin. (4) din Legea nr. 161/2003, “în situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii incompatibile în termenul prevăzut la alin. 3, prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales local la data împlinirii termenului de 60 zile, la propunerea secretarului unităţii administrativ-teritoriale. Orice persoană poate sesiza secretarul unităţii administrativ-teritoriale”.
Contatact de Turnul Sfatului, prefectul Trihenea a spus că va analiza situaţia. "Încă nu am primit nimic oficial la Prefectura Sibiu. O să analizăm situaţia alături de specialiştii compartimentului juridic, să vedem dacă mai este ceva de luat în calcul pentru actualul mandat. Nu va fi nicio problemă să luăm orice decizie, atâta timp cât suntem pe lege", spune Trihenea.
Cifre despre profit
"În urma verificărilor efectuate şi a analizării informaţiilor şi documentelor primite de la Judecătoria Sibiu şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, au rezultat următoarele Iohannis exercitat mandatul de Primar al Municipului Sibiu în perioadele 2000 – 2004 şi 2004 – 2008; Iohannis se află în prezent în exercitarea legală a celui de-al treilea mandat consecutiv de primar (pentru perioada 2008 – 2012); Iohannis a fost numit, la data de 7 ianuarie 2002, în funcţia de membru al consiliului de administraţie al S.C. Parcuri Industriale Sibiu-Şura Mică S.A.; Iohannis s-a retras din funcţia de membru al consiliului de administraţie al SC Parcuri Industriale Sibiu-Şura Mică S.A. la data de 18.05.2004; S.C. Parcuri Industriale Sibiu-Şura Mică S.A. a înregistrat, în urma desfăşurării activităţii pe parcursul anului fiscal 2003, venituri totale de 845.659.000 ROL; S.C. Parcuri Industriale Sibiu-Şura Mică S.A.a înregistrat, în urma desfăşurării activităţii pe parcursul anului fiscal 2004, venituri totale de 1.752.654.000 ROL, precum şi un profit net de 491.142.000 ROL", potrivit ANI.
Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 279/21.04.2003 şi a intrat în vigoare la data de 23 aprilie 2003.
Potrivit prevederilor art. 91, alin. (3), teza ultimă din Legea nr. 161/2003, domnul IOHANNIS KLAUS-WERNER, în calitate de Primar al Municipiului Sibiu, a avut posibilitatea de a pune capăt stării de incompatibilitate în care se afla prin renunţarea în cel mult 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat, însă acesta, încălcând termenul legal, a renunţat la calitatea de administrator în cadrul S.C. Parcuri Industriale Sibiu-Şura Mică S.A abia în data de 18.05.2004. De asemenea, înregistrarea veniturilor şi a profitului, în perioada de referinţă, de către S.C. Parcuri Industriale Sibiu-Şura Mică S.A. demonstrează atât că societatea comercială şi-a desfăşurat activitatea în mod neîntrerupt, precum şi faptul că domnul Iohannis Klaus a exercitat efectiv funcţia de administrator al acestei societăţi comerciale.
Astfel, în urma verificărilor, s-a constatat faptul că Iohannis, în calitate de primar al Municipiului Sibiu, s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 23.04.2003 (data intrării în vigoare a Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei) și până la data de 18.05.2004 (data retragerii din funcţia de administrator la S.C. Parcuri Industriale Sibiu-Şura Mică S.A).
Johannis: termenul a fost respectat, actele au fost înregistrate târziu
Deocamdată, primarul Sibiului, Klaus Johannis, nu a făcut nicio declaraţie nouă legată de comunicatul emis de ANI. În 5 noiembrie 2009, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, declara că nu s-a aflat niciodată în incompatibilitate şi că, după ce a fost ales primar, a demisionat din funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, însă "din motive birocratice" acest lucru a fost comunicat mai târziu la Registrul Comerţului.
Iohannis a făcut aceste afirmaţii într-o conferinţă de presă, în contextul în care în cotidianul Evenimentul Zilei a fost publicat un articol potrivit căruia primarul Sibiului a încălcat legea incompatibilităţii şi nu ar mai putea fi numit, timp de trei ani, într-o funcţie publică, cum este şi cea de premier.
"Eu nu m-am aflat niciodată în incompatibilitate, este o eroare. Eu am demisionat în termen, însă din motive birocratice acest lucru a fost comunicat la Registrul Comerţului mai târziu. Acest lucru se datorează unei oarecare lejerităţi cu care se fac lucrurile la Parcul Industrial (SC Parcul Industrial Şura Mică - n.r.) ", afirma Iohannis.
El a relatat că a primit o cerere scrisă din partea cotidianului menţionat referitoare la acest subiect, cerere la care a dat răspuns, însă reporterul a preferat să nu folosească informaţiile oferite oficial.
"Primarul Klaus Iohannis nu s-a aflat în incompatibilitate de funcţii în nici un moment pe întreaga durată a mandatelor sale de primar. După apariţia Legii 161 din data de 19 aprilie 2003, în termenul legal de 60 de zile, primarul Klaus Iohannis a formulat demisia din calitatea de membru al Consiliului de Administratie al SC Parcul Industrial Şura Mică în data de 19 mai 2003. Consiliul de Administratie si directorul general al Parcului Industrial Sura Mica au luat act de demisia domnului Klaus Iohannis şi de vacantarea acestui post, aşa cum rezultă şi din actele emise de SC Parcul Industrial Şura Mică", se mai arată într-un comunicat al Primăriei Sibiu emis la începutul lui noiembrie 2009.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Agenția Națională , Monitorul Oficial , klaus iohannis , Judecătoria Sibiu , sura mica , Turnul Sfatului , Klaus Johannis , Evenimentul Zilei , Registrului Comerțului , Primarul Klaus Iohannis , Primăriei Sibiu , Oficiul Naţional , Parcului Industrial Şura Mică , Constantin Trihenea , Prefectura Sibiu , Primarul Sibiului , Municipiului Sibiu , Registrul Comerțului , Iohannis Klaus , Parcul Industrial Şura Mică , Parcuri Industriale Sibiu , Municipului Sibiu
Vizualizari: 484
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Verzii?
Acum 4 ore
Un român
Acum 4 ore
Xman
Acum 4 ore
Q
Acum 4 ore
Till Eulenspiegel