Agenţia Regională de Protecţia Mediului Sibiu, împreună cu Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii „Grupul Milvus” şio Societatea Ornitologică Română au demarat la începutul acestui an un proiect finanţat de programul Life al Comisiei Europene care îşi propune să conserve acvila ţipătoare mică din România, una dintre speciile prevăzute în Anexa 1 a Directivei Păsări a CE. Practic, prin intermediul acestui proiect, statul român primeşte o mână de ajutor în procedura de stabilire a acestor zone de protecţie. Proiectul este evaluat la peste 1.8 milioane de euro şi se desfăşoară pe o durată de patru ani de zile. Comisia Europeană contribuie cu majoritatea fondurilor, 1.4 milioane de euro, restul fiind suportaţi de Ministerul Mediului.
Acesta este cel mai mare proiect al ARPM Sibiu, şi din perspectiva fondurilor dar şi ca suprafaţă, arealul acvilei ţipătoare mici întinzându-se pe circa 850 de mii de hectare de teren, aproape 4% din suprafaţa totală a României. „Conservarea acvilei ţipătoare mici în România” este unul dintre cele 5 proiecte din programul Life aprobate pentru România. Practic, specialişti ornitologi vor carta întreaga suprafaţă de habitat a acestor păsări. Mai multe perechi de păsări vor fi marcate şi supravegheate prin satelit pentru a se identifica atât locurile de cuibărit cât şi cele de vânătoare. La finalul proiectului, datele adunate ar trebui să ofere o imagine de ansamblu suficient de pătrunzătoare încât să se poată lua măsurile necesare pentru conservarea acestei specii. „Vrem să prevenim toate modalităţile de dispariţie a acestor păsări, de la persecuţia directă, vânătoare ilegală, capturare pentru împăiere până la mortalitatea prin electrocutare, pierderea şi distrugerea habitatului pentru cuibărit sau a habitatului în care acvila vânează. Astfel, vom stabili şi plantele cultivate de oameni care dăunează speciei”, spune Szilard Daroczi, reprezentantul Asociaţiei Milvus.
Acvila ţipătoare mică ajunge în România la începutul lunii aprilie iar la finalul lunii septembrie pleacă spre locurile de iernare din Africa de Sud. Pe teritoriul României ajung circa 22% din totalul populaţiei de acvilă la nivel mondial. Doar ţările baltice şi Polonia au mai multe exemplare. Întreg proiectul se va desfăşura în 12 situri „Natura 2000” dintre care cele mai importante sunt Dealurile Târnavelor, Podişul Hârtibaciului şi Piemontul Făgăraşului. Proiectul a fost prezentat de elevii clasei a 4-a de la Şcoala nr. 2 din Sibiu, care au compus şi recitat mai multe poezii pe tema acvilei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Comisiei Europene , Podişul Hârtibaciului , Societatea Ornitologică Română , Comisia Europeană , Piemontul Făgăraşului , Dealurile Târnavelor , Asociația Grupul Milvus , Protecţia Mediului Sibiu , Ministerul Mediului , Agenţia Regională , Protecţia Păsărilor , Asociaţiei Milvus , Directivei Păsări , Szilard Daroczi
Vizualizari: 1205
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Ionica
Acum 5 ore
Un sibian
Acum 5 ore
Nobody
Acum 5 ore
Gigi
Acum 6 ore
Sibianul