Este o oarecare agitaţie în tabloul imobiliar al momentului. Proiecte imobiliare vechi revin la suprafaţă, Guvernul se bate în piept cu Prima Casă şi mai vin unii şi alţii care anunţă timid că preţul locuinţelor ar putea să crească în acest an. Printre ei, şi preşedintele frăţiei băncilor, Gheţea. Printre motivele care ar creşte preţurile la locuinţe, anul acesta, este şi cel al certificatului energetic. În fapt, un bir suplimentar, pe timp de criză, care ajunge în mâini private. În panorama dionisiacă a imobiliarelor, se naşte astfel o impresie că oamenii se vor îmbulzi către locuinţe, fie să prindă trenul garanţiei statului prim Prim Casă, fie doar pentru a evita posibila creştere a preţurilor pe care o rostesc, acum doar pe alocuri, oameni "cu greutate". Este un joc din care câştigă însă unii singuri: cei care s-au învăţat să facă bani la kilogram dând ţepe imobiliare. Sunt noii oameni de afaceri ai Sibiului şi ai României, oameni care s-au îmbogăţit peste noapte din blocuri crescute pe iarbă de cele mai multe ori fără autorizaţie de construcţie, fără carte de muncă la muncitori, fără a respecta proiectele iniţiale şi cu multă şpagă dată prin administraţiile locale. Ei sunt cei care împing de la spate rotiţele carului imobiliar, în speranţa că oamenii se vor îmbulzi din nou ca proştii să le cumpere locuinţele rămase neterminate sau cele schiţate pe hârtie, cărora le-au anexat câte un PUZ sau două. Şi, mai mult, vor ca oamenii să le pună în braţe la fel de mulţi bani ca în urmă cu doi ani. În esenţă, criză economică este pentru cei mulţi şi proşti.
Dincolo de toată această falsă frenezie imobiliară, brodată doar de declaraţii, nu văd însă nicio intenţie în a face ordine. O ordine care să nu mai permită atâtea ţepe imobiliare date oficial sau pe tăcute. Sunt foarte mulţi "păţiţi" în Sibiu, care încă nu locuiesc oficial în locuinţa lor deşi au plătit-o. Sunt alţii care şi-au ipotecat viaţa băncilor pentru o garsonieră desenată pe hârtie, pe care nu au primit-o nici acum. Despre detaliile acestea nesenificative nu se înghesuie nimeni să vorbească. Pentru că ele fac parte din reţeta primei casei pe care ne-o servesc din nou ei, cei ale căror nume nu ar trebui rostite.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Prim Casă , Prima Casă
Vizualizari: 505
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Prof. de Geografie
Acum 8 ore
@Hermannstadt
Acum 9 ore
Pastor Marginas
Acum 9 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
X