Luni,
14.10.2024
Cer Senin
Acum
15°C

PD-L-istii se strang iar in sedinta

Biroul Permanent Naţional al PD-L a decis să convoace sâmbătă, 20 februarie, Colegiul Director, eveniment la care democrat-liberalii l-au invitat şi pe preşedintele Traian Băsescu, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al partidului, Liviu Negoiţă, potrivit Mediafax. DIn Sibiu vor participa parlamentarii PD-L: Ion Ariton, Cornel Ştirbeţ şi Raluca Turcan. Liviu Negoiţă a precizat că şedinţa Colegiului Director lărgit va avea loc sâmbătă, începând cu ora 11.00, la ea urmând să participe membrii BPN, grupurile parlamentare din Senat şi Camera Deputaţilor, preşedinţii de consilii judeţene. Discuţiile din Colegiul Director se vor referi la priorităţile politice ale PD-L în 2010. De asemenea, va avea loc şi o dezbatere împreună cu membrii Comisiei de statut din partid, urmând ca până în martie să fie elaborat un proiect de statut, în perspectiva alegerilor interne. "Am hotărât şi am şi făcut lucrul acesta, l-am invitat pe preşedintele Traian Băsescu la reuniunea noastră de sâmbătă. Noi sperăm să avem o dezbatere importantă pentru noi şi pentru ţară", a mai spus Negoiţă, după şedinţa BPN.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus