Sabotul lui Niku in vremurile contemporane

Niku e un nume generic,  dat şoferului de TIR care acum  două seri  a pierdut un sabot al măgăoaiei pe care o conducea la intersecţia dintre strada Gladiolelor şi Râului. Dacă luăm în considerare valurile din drum, nu e lucru de mirare pierderea respectivului sabot - pentru cine nu imaginează obiectul, e vorba de un fel de piedică mare din fier, grea, de pus la roţile TIR-urilor să nu o ia acestea la vale, dacă staţionează în pantă.

Mă rog, întâmplarea face să fiu primul care, în respectiva intersecţie, pe sensul dinspre Mediaş către centrul oraşului, sunt întâmpinat cu culoarea roşie a semaforului. La lumina farurilor, căci era în jur de şapte seara, îmi dau seama că maldărul de pe asfalt nu poate fi o pungă purtată de vânt şi, cum era chiar în mijloc de intersecţie, profit de culoarea roşie, de faptul că şoferii din contrasens opresc când văd că am coborât din maşină şi mut bucata de fier. Din mijlocul drumului pe margine, pe trotuar, de fapt chiar pe bordură - în puerila mea gândire, socoteam că poate cel care şi-a pierdut sabotul o fi observat ceva în retrovizoare şi va fi oprind mai încolo, întorcându-se pe jos după bucata de metal.

Puerilă gândire, într-adevăr. Căci nici nu am apucat să urc înapoi în maşina staţionată la semafor, că pe trotuar, în dreptul sabotului celebru, urcă un Opel Ascona aproape antic. Din el coboară doi. Se uită la sabot, privesc către mine. Mă uit la ei, privesc către sabot, apoi către semafor. Cei doi, cu mâinile în buzunar când la mine, când la sabot. Doar nu... Ba daaaaa. Căci de cum s-a făcut verde şi a trebuit să pornesc în urletele claxonului zevzecului grăbit din spatele meu, cei doi s-au arucat, literlamente, înspre sabot. Am apucat să îi văd preţ de zecimi de secundă, cum se comportă precum într-o acţiune de mare eroism a la vechii gangsteri. Cum deschid rapid portbagajul şi aşează bucata grea de metal înăuntru. Atât şi nu mai mult, căci zevzecul idiot din spatele meu încearcă o depăşire în curbă, pe exterior, şi mai mai să "muşte" din botul bătrânei mele Skoda.
Dar nu zevzecul ghiolban la volan de Opel producţie 2010 este problema, ci cei doi sibieni (după numărul de înmatriculare al maşinii) care s-au pretat la furtul unui banal sabot. De metal, ruginit. Pentru care sabot au pândit, s-au aruncat, au consumat energie şi timp. Şi care bucată de metal sigur nu le aparţinea. Şi, cel mai probabil, nici nu au la ce să o folosească, poate doar pentru a ţine varza sub stratul de moare.
Banala întâmplare nu face decât să demonstreze că legenda creată în jurul vremurilor lui Ţepeş rămâne o poveste pentru micuţii de gimnaziu care speră într-o Românie decentă. Mă refer la acea legendă cu cana de aur lăsată pe marginea unei fântâni pentru a ajuta orice trecător să îşi ostoiască setea. Şi pe care cană nimeni nu a furat-o până nu e murit Ţepeş.
Ha! Cum naiba să nu o fure când în anul crizei lui 2010 până şi o bucată de fier ruginit trezeşte veleităţi de hoţ în unii sibieni?

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro