Joi,
12.09.2024
Innorat
Acum
17°C

Sibiul, pe locul sase in topul garantiilor prin Prima Casa

Cu un număr cuprins între 400 și 500 de garanții primite pentru locuitorii din această zonă, județul Sibiu se află pe poziții egale cu județul Brașov în ceea ce privește facilitățile acordate prin programul Prima Casă. Program care pare, în rest, acaparat de bucureșteni.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) a acordat până prezent 14.567de garanţii prin programul Prima Casă, în valoare totală de 608,3 milioane euro, şi a finalizat 2.537 de dosare în 2010. a declarat miercuri Stela Enache, consilier relaţii cu presa în cadrul Fondului, citat de NewsIn.

"Până la această dată au fost acordate 14.567 de garanţii prin programul Prima Casă, iar în 2009 au fost acordate 12.030 garanţii pentru achiziţionarea de locuinţe, în valoare totală 504,7 milioane euro. De la începutul anului 2010 au fost finalizate 2.537 dosare dintr-un total de 2.615 dosare aflate în analiză", a afirmat Enache.

Ea a precizat că media garanţiilor acordate la nivel naţional este de 41.800 euro şi în că în Bucureşti au fost garantate cele mai multe locuinţe.

"Bucureştiul a ocupat primul loc în topul garanţiilor acordate de stat, respectiv 33% din totalul solicitărilor, urmat de Cluj, cu o podere a garanţiilor acordate de 7,43%, Timiş - 5,46%, Constanţa - 4,5%, Iaşi, Braşov şi Sibiu cu 3-4% fiecare. Ţin să precizez că am primit solicitări de garantare din toate judeţele ţării", a precizat Enache.

Potrivit reprezentantului Fondului, 49% din totalul imobilelor contractete sunt apartament de două camere, urmate de apartamentele de trei camere (23,25%) şi garsoniere - 15%. Doar 4% dintre românii care au contractat credite prin programul Prima Casă au optat pentru cumpărarea apartamentelor cu patru camere şi a caselor cu teren.

Cei mai mulţi români au optat pentru apartamente cu o suprafaţă de 41-50 de metri pătraţi, în timp ce doat 5% dintre cumpărători şi-au permis să-şi cupere case cu o suprafaţă mai mare de 85 de metri pătraţi.

Mai puţin de o treime (29%) din imobilele cumpărate prin programul Prima Casă au fost construite după 1 ianuarie 2008.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Nu stiu cum ai scocotit Delene!!!

Acum 14 ani

"au fost finalizate 2.615 dosare dintr-un total de 2537 " Dar tampenia asta a citit-o cineva? asta scrie aici din basme s-au finalizat mai multe decat au fost depuse...... TRAIANE!!! ai fumat drogurile cu filtru?
Raspunde

@adica socotit

Acum 14 ani

Rade un ciob de o baba sparta!!!!!!
Raspunde

Traian Deleanu

Acum 14 ani

Am modificat eroarea - doar trebuiau inversate numerele :) scuze pentru greseala
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus