Duminică,
18.05.2025
Innorat
Acum
6°C

Pedro Negrescu in recital la Atrium Cafe

Atrium Classic Cafe găzduieşte duminică un recital excepţional de jazz alături de Pedro Negrescu şi invitaţii săi, Alex Man şi Ana Maria Galea.

Pedro Negrescu, binecunoscut publicului românesc de jazz ca un valoros basist al acestui gen, este un artist complex  fiind în acelaşi timp profesor, instrumentist, regizor muzical şi dirijor de muzică clasică.

A simţit încă din primul an de studenţie la Conservatorul din Bucureşti că jazz-ul i se potriveşte ca o mănuşă şi a reuşit să se familiarizeze foarte repede cu el, ajungând în scurt timp să colaboreze cu cei mai importanţi cântareţi de jazz din România: Garbis Dedeian, Mircea Tiberian, Johnny Răducanu, Dan Ionescu, Nicolae Simion, Anca Parghel, Ion Baciu Jr., Dan Stefanica. A cântat şi cu interpreţi străini precum Rick Condit, Armen Donelian sau cântăreaţa austriacă de jazz Elly Wright.

Pedro este un reprezentant însemnat al jazz-ului românesc la concertele şi festivalurile din Polonia, Ungaria, Austria, Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Italia şi Spania.

La începutul acestui an, în seara de 5 ianuarie, în Timişoara, Pedro Negrescu şi-a lansat primul album pe care apare în calitate de artist principal - „Home” - a cărui piese sunt realizate în colaborare cu artiştii americani Rick Condit - saxofon şi Tom Wolfe - chitară.

În 21 Februarie, începând cu ora 21.00, Pedro Negrescu va fi acompaniat de bunul lui amic Alex Man la chitară şi de Ana Maria Galea ca interpretă vocală. Cu siguranţă seara de duminică va fi mai mult decât specială, aşa că vă aşteptăm cu drag.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus