Societatea de Drumuri și Prestări Construcții SA a reluat, din această săptămână, lucrările de reabilitare a străzii Moldoveanu, ”săpată” încă din toamna anului trecut. Până în prezent, pe această stradă au fost efectuate lucrări de coborâre a cablurilor aeriene, s-a modernizat iluminatul public şi s-a reabilitat reţeaua de canalizare şi apă. Începând din data de 18 februarie 2010 primul tronson al acestei străzi situat între strada Bâlea şi strada Negoiu va fi închis. ”Echipele de lucru vor începe săpătura pentru decopertarea străzii. Lucrările prevăzute pentru reabilitarea acestei străzi includ refacerea infrastructurii stradale şi turnarea unor noi straturi asfaltice, crearea unor rigole din piatră cubică şi înlocuirea bordurilor. Pentru a fluidiza traficul vor fi create benzi de viraj dreapta la capetele dinspre Bulevardul Vasile Milea şi strada Ştefan cel Mare”, se arată într-un comunicat de presă al administrației locale. Potrivit reprezentanților DPC, lucrările de reabilitare pe primul tronson se vor desfăşura pe parcursul a două luni. Tot din 18 februarie este închisă și strada Hegel, pentru lucrări de reabilitare, estimate să dureze aproximativ trei luni. Lucrările ce vor fi executate de SC DPC SA vor include decopertarea, aşternerea unui nou strat de piatră spartă şi turnarea straturilor asfaltice. Vor fi înlocuite de asemenea şi bordurile, mai arată reprezentanții Primăriei Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 519


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Bleahh
Acum 4 ore
Justitiarul
Acum 4 ore
Sibianul
Acum 4 ore
Hahaha
Acum 4 ore
Sibian