Sâmbătă,
04.02.2023
Ninsoare
Acum
-1°C

Alegeri in PSD, pas cu pas. Ponta presedinte. Cindrea: Sa fie intr-un ceas bun!

UPDATE
Victor Ponta este noul preşedinte al PSD. Ponta a întrunit 856 dintre voturi, iar Mircea Geoană 781. "Dincolo de amărăciunea firească a unui astfel de moment, îi urez lui Victor Ponta tot succesul din lume", a declarat Mircea Geoană, dupa aflarea rezultatelor finale. "De luni ne apucăm de treabă, vă mulţumesc. M-a felicitat şi Marian Vanghelie", a declarat Victor Ponta, la aflarea rezultatelor. De la Sibiu, vestea noului preşedinte a fost primită cu calm: "S-a schimbat conducerea partidului, a câştigat alegerile Victor POnta, să fie într-un ceas bun. Mi-am păstrat intenţiile iniţiale până la final, asta e. NU am de unde să ştiu dacă restul delegaţilor de la Sibiu şi-au respectat mandatul cu care au venit la Congres, a fost un vot liber, au fost cabine de vot. Eu cred că majoritatea sibienilor şi-au păstrat votul cu care au plecat din Sibiu", a declarat în această dimineaţă Ioan Cindrea, preşedintele PSD Sibiu.
Legat de prietenia cunoscută dintre noul preşedinte PSD, Victor Ponta, şi "exclusul" din organizaţia Sibiu, Cristian Marinescu, CIndrea a fost la fel de tranşant ca şi până acum: "Cristian Marinescu nu este membru al PSD Sibiu şi cu asta am spus tot. Marinescu nu face parte din PSD Sibiu şi am închis subiectul", a mai spus Cindrea. Liderul PSD Sibiu a pierdut totdată şi lupta pentru un loc de vicepreşedinte al partidului.

Lista vicepreşedinţilor PSD

Ecaterina Andronescu, Dan Nica, Gheorghe Nichita, Ion Toma, Marian Vanghelie, Rodica Nassar, Constantin Niţă, Ion Prioteasa, Robert Negoiţă, Titus Corlăţean, Ioan Calea, Marian Oprişan, Ioan Chelaru, Valeriu Zgonea, Adrian Severin

Liviu Dragnea a câştigat din nou postul de secretar general al PSD, învingându-i pe Constantin Nicolescu şi Dumitru Buzatu.

Congresul PSD a ajuns la cea mai importantă etapă - după mai bine de şapte ore de discursuri şi dezbateri, cei 1.700 de delegaţi sunt chemaţi să îţi voteze favoriţii pentru conducerea naţională a partidului.
După anunţa acum două săptămâni, Ioan Cindrea este pe listele lui Mircea Geoană pentru funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional. Ioan Cindrea a anunţat deschis că îl susţine pe Geoană şi că această susţinere îi va aduce un post de vicepreşedinte la nivel naţional. Alături de Ioan Cindrea, pe lista lui Geoană de vicepreşedinţi mai sunt Constantin Niţă, Marian Vanghelie, Marian Oprişan, Gheorghe Nichita, Ion Vasile, Rodica Nassar, Adrian Duica, Ion Calea, Ecaterina Andronescu, Ion Prioteasa, Ion Chlearu şi Ion Toma.

Ora 18:10. Diaconescu cedează în faţa lui Geoană, Iliescu ridică sala în picioare


După modelul iniţiat de Radu Mazăre şi preluat de Miron Mitrea, care au renunţat la candidaturile pentru preşedinţia PSD şi au anunţat că îl susţin pe Victor Ponta, şi Cristian Diaconescu a făcut pasul înapoi. Doar că el a anunţat că îl susţine pe Mircea Geoană. "Sunt emoţionat şi vreau să vă mulţumesc", i-a răspuns Geoană lui Diaconescu.
Anunţul acestuia din urmă a fost făcut după discursul lui Iliescu, care a ridicat sala în picioare în ropote de aplauze. Sincere. Iliescu a spus că renunţă la orice funcţie din partid, dar rămâne alături de acesta.
Iliescu a acuzat faptul că actualul congres s-a concentrat doar pe alegerea structurii de conducere, fără analiza cauzelor care au dus la eşecul la alegerile prezidenţiale şi parlamentare.

El a afirmat că, pentru a putea reveni la guvernare, PSD ar trebui să îşi vindece "câteva maladii" care au afectat activitatea partidului şi influenţa în rândul electoratului.

Iliescu a vorbit de "slăbirea fibrei competitive şi a credibilităţii" partidului şi a acuzat unii lideri ai partidului, fără a da nume, că "fac concesii păguboase " şi abandonează principiile social-democrate.

El a spus că în ultimii ani s-a manifestat în partid "tendinţa de promovare a unor oameni cu bani". Iliescu a menţionat că nu promovarea în funcţie de resursele financiare este o problemă în sine, ci faptul că asta a devenit un obicei, o manieră "predilectă a celor cu bani şi a "protejaţilor" acestora.

"Obsesia unora de parvenire cu orice chip, pe orice căi, îşi pune amprenta asupra comportamentului în partid. Au intrat în partid tot felul de arivişti, atraşi în partid nu de crezul lor social-democrat, ci pentru a beneficia de avantajul de a fi membri de partid, ei fiind primii care au dezertat şi vor dezerta atunci când carnetul de membru nu le mai aduce niciun avantaj", a spus el.

Preşedintele de onoare al PSD a acuzat, în aplauzele sălii, şi "manelizarea şi grobianismul" care au fost încurajate în partid.

De asemenea, Iliescu a criticat modul în care s-au luat unele decizii politice, el făcând aluzie la unele întâlniri informale ale unei părţi a liderilor partidului.

Iliescu a apreciat că astfel de decizii au fost luate netransparent şi cu încălcarea prevederilor statutare.

Vicepreşedinţii partidului nu ar trebui să fie şi preşedinţi de organizaţii locale

"Nu este nevoie ca la vicepreşedinţi să candideze preşedinţii organizaţiilor judeţene. Preşedinţii de organizaţii sunt veriga de partid. Ce mai dă calitatea de vicepreşedinte preşedinţilor de organizaţii. O să ne trezim că dintre vicepreşedinţi nu o să-i avem pe cei 7-8 care să coordoneze departamentele de bază ale partidului", a afirmat Iliescu.

El a mai spus că preşedinţii de organizaţii pot să participe, prin rotaţie, la şedinţele Biroului Permanent Naţional.

Iliescu a mai spus că există un pericol în faptul că PSD nu are reprezentante femei în conducere, arătând că din opt vicepreşedinţi el ar fi optat pentru patru femei şi patru bărbaţi.

Ion Iliescu le-a mai spus delegaţilor la Congres că PSD trebuie să ducă o luptă pentru păstrarea poziţiilor pe care le are. "Este o bătălie mare. PSD trebuie să fie prezent, a cam lipsit şi din Parlament şi din bătăliile mari", a afirmat Iliescu.

El a mai spus şi că în partid a slăbit "fibra" şi viaţa dinamică din organizaţii.

Ora 14.30, Mitre și Mazăre se retrag în favoarea lui Ponta

Miron Mitrea a anunţat, sâmbătă, la Congresul PSD, că se retrage din cursa pentru şefia partidului şi îi acordă voturile pe care se baza lui Victor Ponta. Același lucru l-a făcut, cu câteva minute înainte, și Radu Mazăre.
Mazăre a spus că ar fi putut să candideze, dar ar fi trebuit să renunţe la funcţia de primar al Constanţei.
"Victor Ponta are sânge în el. Şi, dacă am găsit un băiat care are sânge în el, eu vreau să-l las pe el. De aceea, cei care doreau să mă susţină pe mine, susţineţi-l pe Victor", a adăugat Radu Mazăre.
El a spus că pentru Miron Mitrea are mare respect, acesta aducându-l în partid şi fiind un bun organizator, este vertical şi are coloană vertebrală, dar cel mai aproape de generaţia sa este Vicor Ponta.
Pe de altă parte, Radu Mazăre l-a criticat pe actualul preşedinte al partidului Mircea Geoană, arătând că a simţit "o durere în plex", când Geoană a afirmat că a fost "să se relaxeze" înainte de confruntarea din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
"Am simţit o durere în plex atunci când am auzit de la Mircea Geoană că a fost să se relaxeze. Am simţit atunci că vom pierde alegerile. Îmi pare rău, pentru că am trudit cu toţii", le-a spus Mazăre participanţilor la Congres, referindu-se la vizita pe care Mircea Geoană a făcut-o la Sorin Ovidiu Vântu cu o zi înainte de confruntarea electorală din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

El a arătat că Mircea Geoană a pierdut alegerile prezidenţiale şi trebuie să se retragă din funcţia de preşedinte PSD.

"Este normal ca atunci când ai avut o susţinere mare şi ai pierdut, e corect şi onorabil să te retragi şi să laşi funcţia altora. Aşa am crezut şi acum 5 ani, când, din păcate, Adrian Năstase a pierdut alegerile", a adăugat Mazăre.

Mazăre a mai spus că nu s-a certat, nu este supărat şi îl respectă pe Mircea Geoană.

Radu Mazăre a venit în fugă la tribuna Congresului pentru a-şi susţine discursul şi a fost îmbrăcat în uniformă militară.
El le-a explicat participanţilor la Congres că de 5 ani de zile este în uniformă militară pentru că este în război cu "poliţia politică pe care a instaurat-o Traian Băsescu".

Mazăre a spus că luptă pentru toţi cei cărora le este frică să vorbească la telefon de "dulăii lui Traian Băsescu".

Primarul Constanţei l-a criticat şi pe premierul Emil Boc, arătând că este o "marionetă", "un papiţoi care joacă" după Cotroceni.



Ponta: Vreau să merg pe acelaşi drum cu Năstase, Iliescu şi Geoană



Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a afirmat, sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, în discursul de susţinere a candidaturii la preşedinţia PSD, că vrea să meargă pe acelaşi drum cu Adrian Năstase, cu Ion Iliescu dar şi cu Mircea Geoană.
Ponta a afirmat că îşi propune, dacă va câştiga preşedinţia PSD, să vindece rănile deschise în ultimele luni, după ce Mircea Geoană a pierdut alegerile prezidenţiale.

El a spus că, dacă va câştiga, îşi doreşte să îi aibă alături şi pe Adrian Năstase, şi p e Ion Iliescu, dar şi pe Mircea Geoană.

"Indiferent că Mircea Geoană este contracandidatul meu acum, eu nu voi pune niciodată în pericol funcţia de preşedinte al Senatului pentru PSD doar pentru răzbunări interne. Nu vom mai face niciodată ca în 2006, când am dat preşedinţia Camerei Deputaţilor liberalilor doar pentru că ne-am bătut între noi", a afirmat Ponta.

El a mai declarat nu îl va accepta niciodată pe Cozmin Guşă consilier.

Ponta a vorbit şi despre reprezentarea tinerilor în funcţii de conducere, dar şi despre nevoia apărării aleşilor locali ai PSD.

"Vreau să redau PSD pesediştilor, nu grupului preşedintelui, nu grupului meu, nu grupului garantat de preşedinte", a adăugat el.

Ponta a precizat că susţine varianta organizării unui nou congres în toamnă, în care să se discute oportunitatea modificării Statutului.

El a făcut referire, în acest sens, la funcţia de preşedinte de onoare, afirmând că "este jignitor" ca preşedintele fondator să fie votat o dată la patru ani.

"Preşedintele de onoare nu se votează. Doar constatăm că el există şi atât", a adăugat el.

Ponta s-a referit şi la adversarii PSD, afirmând că îşi doreşte ca în 2014 PNL să susţină candidatul PSD la prezidenţiale, nu invers, deşi Crin Antonescu se va dovedi un candidat redutabil.

"Cu votul dumneavoastră puteţi muta corupţia de aici din sală acolo unde îi este locul, în Modrogan, cu videnii şi cu manţogii lor, cu udrele şi cu ridzele lor", a mai afirmat el.

Ponta a mai spus că, dacă va câştiga preşedinţia PSD, îi va întinde "o mână" lui Cristian Diaconescu, nu o funcţie, dorind să construiască alături de el viitorul PSD.

Ora 12:30 Congres, ca un miting - fluierături şi huiduieli


Meciul politic din interiorul PSD, între Florentin Pandele şi Marian Vanghelie, a transformat congresul PSD într-un fel de miting. Susţinătorii celor doi s-au huiduit reciproc, în timp ce Pandele şi Vanghelie sunt insistent rugaţi să nu mai încerce să acapareze microfonul. "Aici nu suntem la miting", a ieşit şi Ion Iliescu, în faţa celor 1.700 de pesedişti veniţi să îşi aleagă noua conducere,

Din cele nouă candidaturi la preşedinţia PSD nu a fost invalidată niciuna, neexistând nici retrageri.





Alegeri în PSD, pas cu pas. Ora 10:32 - care sunt şansele lui Geoană

 Dan Nica a declarat acum câteva minute că, din punctul său de vedere, Mircea Geoană are prima şansă pentru a câştiga preşedinţia PSD. Din tabăra lui Năstase toţi pariază pe Victor Ponta. Liviu Dragnea anunţă că ar putea exista retrageri de candidaturi. Azi are loc Congresul PSD la nivel naţional,

La preşediţia partidului şi-au depus candidatura nouă candidaţi. Aceştia sunt, în ordine alfabetică,: Andrei Alexandru (Bucureşti), Dorela Alistar (Bucureşti), Ioan Domonco (Dorohoi), Cristian Diaconescu (Bucureşti), Victor Moraru (primarul oraşului Amara, Ialomiţa), Mircea Geoană (Dolj), Victor Ponta (Gorj), Miron Mitrea (Vrancea) şi Radu Mazăre (Constanţa).

Iată şi datele biografice ale candidaţilor, strânse într-un grupaj realizat de Mediafax:

Mircea Geoană s-a născut în Bucureşti, la 14 iulie 1958. A absolvit două facultăţi - Mecanică, la IPB, şi Drept. A fost bursier la Ecole Nationale d`Administration - Paris şi are un doctorat în Economie Mondială la ASE.

Şi-a început activitatea profesională în domeniul energetic, ca inginer constructor. La Revoluţie era adjunct de şef de brigadă la Trustul Energomontaj Bucureşti şi student la Drept.

A intrat în corpul diplomaţilor în 1990 şi a condus diferite departamente din cadrul MAE. A fost, timp de doi ani (1993-1995) purtător de cuvânt al MAE.

A fost numit, în 1996, respectiv în timpul mandatului lui Emil Constantinescu, ambasador al României în SUA, la 37 de ani, fiind cel mai tânăr ambasador din corpul diplomatic român.

A fost ministru al Afacerilor Externe în Guvernul Năstase.

Membru al PSD din 2001, Geoană a fost ales preşedinte al partidului după patru ani, în 2005, fiind reconfirmat în decembrie 2006.

Din 2004 este senator de Dolj, fiind ales pentru un nou mandat, în 2008, la alegerile parlamentare desfăşurate în baza votului uninominal, în colegiul uninominal Dăbuleni.

La Congresul PSD din 2008, a fost nominalizat în unanimitate drept candidat pentru funcţia de premier, iar în 2009 a fost desemnat de către CN al PSD drept candidat al PSD la alegerile prezidenţiale.

În 2008, Geoană a fost ales preşedinte al Senatului, el fiind, pentru câteva luni, şi vicepreşedinte al CSAT, conform înţelegerii PSD-PDL.

Geoană este căsătorit de 24 de ani cu Mihaela, de profesie arhitect. Mihaela Geoană este preşedintele Fundaţiei Renaşterea şi al Crucii Roşii Române. Au împreună doi copii, Ana-Maria şi Alexandru.

Cristian Diaconescu s-a născut la 2 iulie 1959. A absolvit Facultatea de Drept şi are un doctorat, cu tema "Protecţia personalităţii umane prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului".

Diaconescu şi-a început cariera ca magistrat, la Revoluţie fiind judecător la Judecătoria Sectorului 4. După 1989 a ocupat pentru scurtă vreme funcţia de inspector de specialitate în Ministerul Justiţiei, după care a intrat în diplomaţie.

A fost, pe rând, diplomat în Misiunea Permanentă a României al OSCE, în Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizaţiile Internaţionale de la Viena, adjunct al şefului misiunii pentru domeniile politico-militar şi de securitate ale OSCE, diplomat în Direcţia OSCE din Ministerul Afacerilor Externe, director general al Direcţiei Generale Juridice şi Consulare din MAE şi negociator-şef pentru tratatele şi acordurile bilaterale privind regimul frontierelor.

A intrat în Guvernul Năstase, ca ministru al Justiţiei, în martie 2004, iar anterior fusese secretar de stat în MAE.

Cariera politică propriu-zisă a lui Diaconescu a început în timpul Guvernului Năstase, fiind ales, la Congresul din 2006, vicepreşedinte al partidului, funcţie pe care o deţine şi acum.

A fost, pentru o perioadă, purtătorul de cuvânt al PSD, precum şi preşedinte al Comisiei de Integritate Morală.

Diaconescu a asigurat, în cele nouă luni ale guvernului PDL-PSD condus de Emil Boc, conducerea Ministerului Afacerilor Externe.

Este senator PSD din 2004, fiind reales şi în 2008, pe baza votului uninominal, într-un colegiu din Bucureşti.

Diaconescu a candidat la Primăria Bucureşti în 2008, după ce Sorin Oprescu, neagreat de Mircea Geoană, a demisionat din PSD pentru a candida. Diaconescu a obţinut 13%, neintrând nici în turul doi.

Miron Mitrea s-a născut la 8 august 1956, la Sighişoara. A absolvit, în 1981, facultatea de Transporturi, la IPB. Şi-a făcut stagiatura ca inginer la SUGCT Constanţa, între 1982 şi 1983. Ulterior, din 1983 până în 1989, a activat ca şef atelier la Întreprinderea de Utilaj Greu pentru Construcţii (IUGC) Autobaza Uzina Bucureşti.

Imediat după Revoluţie, în ianuarie 1990, devine membru fondator al primei confederaţii sindicale postdecembriste din România, "Frăţia", pe care o şi conduce, fiind preşedintele acesteia între 1990 şi 1993.

Mitrea a fost şi preşedinte executiv al CNSLR Frăţia între 1990 şi 1995.

Îşi începe cariera politică în 1995, când este ales vicepreşedinte al PDSR, el deţinând şi funcţia de secretar general al PDSR între 1996 şi 1997.

În 1996 a fost ales deputa t pe listele PDSR Vrancea, iar din 1997 până în 2000 a activat şi în calitate de membru al Biroulul Executiv Central al PDSR.

În 2000 este ales din nou deputat de Vrancea, el fiind numit, în acelaşi an, ministru al Transporturilor în Guvernul Năstase.

În 2001 a fost ales vicepreşedinte al PSD, funcţie pe care a deţinut-o până în 2006.

În 2004 a câştigat al treilea mandat de deputat, el fiind decorat de către preşedintele României, Ion Iliescu, cu "Steaua României" în grad de Cavaler.

La Congresul din mai 2005, când Mircea Geoană a câştigat preşedinţia PSD în detrimentul lui Ion Iliescu, Miron Mitrea a fost ales secretar general al PSD.

A pierdut funcţia de secretar general al PSD la Congresul din noiembrie 2006, în faţa lui Titus Corlăţean, Congres care l-a reconfirmat pe Mircea Geoană preşedinte.

Mitrea a fost ales senator de Vrancea la scrutinul parlamentar desfăşurat în baza votului uninominal din 2008.

Miron Mitrea este căsătorit cu Manuela, care este deputat PSD. Mitrea are patru copii din cele două căsătorii anterioare.

Victor Ponta s-a născut pe 2 septembrie 1970.

După Revoluţie a absolvit Facultatea de Drept, în 2003 obţinând titlul de doctor în Drept Penal.

Din 1998 până în 2000 a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.

Între 2000 şi 2001 a fost coordonator al Biroului de Combatere a Spălării Banilor.

Activitatea ca procuror îl face remarcat de Adrian Năstase, care îl aduce în Guvern, în calitate de Şef al Corpului de Control al Guvernului.

În 2003 devine vicepreşedinte al PSD şi este ales preşedinte al Organizaţiei de Tineret.

La Congresul PSD din 2006 este ales vicepreşedinte al partidului.

În 2004 este ales deputat, fiind, până în 2008, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

La alegerile parlamentare uninominale din 2008 este ales deputat de Gorj.

Ponta a asigurat, în timpul celor nouă luni ale guvernului PDL-PSD condus de Emil Boc, funcţia de ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul.

Ponta s-a căsătorit cu Daciana Sârbu, fiica lui Ilie Sârbu, vicepreşedinte PSD, ministru al Agriculturii în Guvernele Năstase şi Boc.

Este cunoscut şi pentru pasiunea pentru raliuri, participând la campionatul naţional de raliuri, el devenind chiar, în 2008, campion.

Radu Mazăre s-a născut în Bucureşti, la 5 iulie 1968. A absolvit liceul în Bucureşti, iar în 1991 a început să urmeze cursurile Institutului de Marină Civilă Constanţa, specializarea Electromecanică, fără a-şi finaliza studiile. A obţinut diploma cinci ani mai târziu.

A fost participant la Revoluţia din 1989.

În februarie 1990 fondează ziarul "Contrast", unde a fost ca redactor-şef, iar în 1992 fondează ziarul "Telegraf", unde a deţinut aceeaşi funcţie.

În 1992 devine membru asociat al holdingului Conpress, iar în 1995 preia, printr-o companie la care este asociat, pachetul majoritar de acţiuni al postului local Tv Soti Neptun.

În 1996 este ales deputat pe listele PD, partid din care a demisionat în iulie 1997.

În 1997 fondează postul de radio Neptun.

În 2000 candidează independent şi este ales primar al municipiului Constanţa, obţinând 66% din voturi.

În 2003 a devenit preşedinte al PSD Constanţa, iar în 2004 este ales din nou primar al Constanţei, fiind reconfirmat şi în 2008 la Primărie.

Radu Mazăre este necăsătorit şi are un copil.

Andrei Alexandru s-a născut la 20 septembrie 1951, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti.

A lucrat, între 1974 şi 1990, ca analist-programator calculatoare la Centrul de Calcul al Centralei Confecţiilor Bucureşti, cercetător ştiinţific la Institul de Tehnică de Calcul şi analist principal la Centrul de Calcul al Centralei Tricotajelor din Bucureşti.

Intră în presă în 1990, unde lucrează, ca redactor şi publicist comentator sau redactor-şef adjunct, la Adevărul, Curierul Naţional, Universul Românesc, fiind şi corespondent pentru România la Balkan News International.

A fost membru în echipa de campanie a lui Ion Iliescu la alegerile din 1992, 1996 şi 2000.

A lucrat ca expert guvernamental la Departamentul Informaţiilor Publice al Guvernului, în 1993, el fiind şi membru în CA al SRR între 1995 şi 1999.

A fost consilier al lui Ion Iliescu în perioada 1997-2000, când acesta a activat ca lider al grupului parlamentar PDSR din Senat.

A fost consilier şi purtător de cuvânt al lui Nicolae Văcăroiu, pe toată perioada în care acesta a fost preşedintele Senatului.

Alexandru a fost numit, pentru o lună, în aprilie 2007, consilier de stat la Departamentul de Comunicare Publică al Administraţiei Prezidenţiale, în perioada în care Văcăroiu a deţinut funcţia de preşedinte interimar al României.

Victor Moraru s-a născut la 24 noiembrie 1967, în localitatea Traian, judeţul Ialomiţa.

A absolvit Liceul industrial la Marină, specializarea electromecanic marină, şi Facultatea de Drept a Universităţii "Nicoale Titulescu".

Între 1988 şi 1991 a activat ca metrolog, ocupându-se cu verificarea aparatelor de măsură şi control la Institul de Metrologie.

Între 1991 şi 1994 a fost administrator - responsabil cu achiziţiile la SC Miro SRL.

Este, din 2005, membru în Consiliul Naţional al PSD.

Din 2000 până în 2009 a condus organizaţia PSD Amara, iar din 2004 până în 2009 a fost vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD Ialomiţa, membru în BPJ şi în BEx al PSD Ialomiţa.

În 2000 a fost ales primar al oraşului Amara, judeţul Ialomiţa, funcţie pe care o ocupă şi în prezent, fiind la al treilea mandat.

În 2008 a fost director de campanie la alegerile parlamentare, el lucrând pentru deputatul Dan Mircea Popescu şi senatorul Mihai Găină.

Este căsătorit şi are un copil.

Ioan Domonco este din Dorohoi, judeţul Botoşani. El i-a scris persoanl lui Ion Iliescu, solicitându-i să-i depună candidatura la şefia PSD. Iliescu a venit la şedinţa CExN a PSD cu dosarul de candidatură al lui Domonco, spunând că "un băiat din Dorohoi" l-a rugat să îi depună candidatura.

Dorela Alistar este din Bucureşti, ea fiind, de fapt, "doamna" al cărui nume nu reuşea să şi-l amintească secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, pentru a-l transmite jurnaliştilor.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

6 comentarii

Ponta

Acum 12 ani

pai si ultimii pasi unde sunt? cine a castigat? v-a luat somnul?
Raspunde

f

Acum 12 ani

Cindrea s-a terminat ptr tine baiatule. Prietenul tau de familie john a pierdut. E o chestiune de zile pana vei zbura si tu cu clica ta.
Raspunde

toto

Acum 12 ani

Cindrea ... trebuie sa inveti sa nu mai joci cu cartile la vedere
Raspunde

cidrul

Acum 12 ani

Cindrea, inapoi la oala cu kkt.Iarasi ai alergat singur si ai iesit pe locul 2.Ti s-a spus ca esti prost? N-ai crezut, acu' o sa iei iarasi muitza.Iti place, te-ai obisnuit.
Raspunde

cindrea pa

Acum 12 ani

excelent, Cindrea e zburat, e singura optiune. Bravo Victor.
Raspunde

ciri

Acum 12 ani

felicit pe PONTA si ii doresc mult succes , UN PARTID CU CONDUCATOR TANAR E UN PARTID TANAR
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus