Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
20°C

Pe cand Iliescu si Nan se ocupau de problemele toxice ale Marginimii

După revoluţie, înflorea în judeţ o adevărată industrie: depozitarea deşeurilor toxice. Prin Apold, Miercurea Sibiului şi Dobârca erau aşezate ziua în amiaza mare zeci de butoaie şi damigene cu substanţe ciudate. Dacă doctoriţa din sat le spunea oamenilor că sunt toxice, inginerul agronom zicea că sunt bune. Conflictul dintre doctoriţă şi agronom a fost aplanat de însuşi preşedintele statului: Ion Iliescu. Acesta a venit în vizită fulger în vara lui 2002 pentru a vedea problemele de la faţa locului.

August 1992. La Sibiu ajunge Susanne Kastner, actualul vicepreşedinte al Bundestagului German, pe atunci membru activ în ONG-urile ecologice din Germania. A văzut şi a început să informeze comunitatea europeană despre pericolul din Mărginimea Sibiului. Dar nu s-a rezolvat nimic. La câteva zile apare Ion Iliescu, însoţit de prefectul judeţului, Nicolae Nan. Problema s-a rezolvat în câteva zile. Deşeurile au dispărut, iar patronilor societăţilor care au importat toxinele li s-a întocmit dosare penale şi li s-a confiscat averea. Alte timpuri.
„Încă de la primirea de la aeroport, dl. Nicolae Nan, prefectul judeţului, a adresat preşedintelui Ion Iliescu invitaţia de a vizita zona Măgninimii Sibiului în scopul de a examina de la faţa locului a alarmantei probleme a deşeurilor toxice, în speranţa mărturisită de a fi identifica posibile căi de soluţionare a acestei probleme, care prin efectele sale tensionează de mai bine de trei luni starea de spirit a populaţiei zonei şi a Sibiului”, scria Tribuna în august 1992, cu un limbaj încă profund comunist.

„În stradă, înconjurat de mulţime, dl. Ion Iliescu a dat de înţeles sătenilor că situaţia nu este atât de gravă, precum a fost prezentată de doctoriţa satului, exprimându-şi totdată încrederea că într-un fel sau altul problema va fi rezolvată fără implicaţii. Descizând apoi în depozitul firmei Montana din Miercurea, într-o hală a Agromecului din Dobârca şi la ferma pomicolă SC Dacia Apoldul de Sus, unde sunt încă stivuite însemnatele cantităţi de butoaie şi damigene conţinând reziduuri toxice, preşedintele a avut ocazia să se convingă că nu-i de joacă cu  aceste otrăvuri. Nădăjduim că cel puţin în această problemă, dl. Ion Iliescu va ignora cu desăvârşire morala zicalei Câinii latră, ursul trece...”, scria Tribuna.
Soluţia: anchetă parlamentară cu măuri drastice: „Principala răspundere pentru introducerea în ţară a substanţelor oxice cade în sarcina agenţilor economici, şi constituie infracţiune de contrabandă cu închisoare de la 2 la 7 ani şi confiscarea parţială a averii”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus