Marți,
19.08.2025
Partial Noros
Acum
15°C

Accident intre un Nissan si un Logan: un mort si sase raniti

O persoană a murit, iar alte şase au fost rănite, patru dintre ele fiind în stare gravă, în urma accidentului produs, vineri, pe DN 1 în apropierea localităţii sibiene Sălişte, unde două autoturisme s-au ciocnit. Acesta a fost cel de-al doilea accident al zilei de vineri, după ce un autoturism a fost lovit de remorca unui tir.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, în accidentul de la Sălişte au fost implicate un autoturism Nissan Primera şi unul Logan, acestea ciocnindu-se frontal.

"Din primele cercetări se pare că şoferul autoturismului de teren este vinovat de producerea accidentului, iar în urma coliziunii acesta a murit. Alte şase persoane, dintre care cinci se aflau în Logan şi una în Nissan, au fost transportate la spital, patru dintre ele fiind în stare gravă", a spus Balteş.

Medicii de la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Clinic de Urgenţă Sibiu le-au acordat primul-ajutor răniţilor din accident, ei urmând să fie supuşi investigaţiilor de specialitate.

Potrivit poliţiştilor, traficul în zona accidentului este în continuare complet blocat.

Accidentul s-a petrecut, vineri la prânz, la ieşirea din localitatea Sălişte spre Miercurea Sibiului, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal.


Accident şi la Aciliu

O altă persoană a fost grav rănită, tot vineri, într-un accident produs pe Drumul Naţional 1, în apropiere de Aciliu, judeţul Sibiu, după ce remorca unui tir a intrat în balans din cauza vitezei şi a lovit un autoturism. Tirul circula de la Sibiu spre Alba, iar autoturismul se deplasa în sens opus.

"Şoferul tirului nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, într-o curbă, remorca a intrat în balans şi a ajuns pe contrasens, unde a lovit puternic un autoturism. Şoferul acestuia a fost grav rănit şi transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Sibiu", a spus Balteş. Din nefericire, la Spital, acesta nu a mai putut fi salvat.

Mai multe echipaje de Poliţie au mers la locul accidentului, traficul în zonă fiind blocat timp de aproximativ 20 de minute.



foto: arhiva

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

charlie

Acum 15 ani

este vorba de un Nissan Primera sedan(masina normala), si nu de teren! daca ar fi fost de teren soferul nu cred ca ar fi murit in accident.
Raspunde

razvan

Acum 15 ani

de ce in todeauna mortul pica vinovat?? nu este corect!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus