Luni,
07.10.2024
Partial Noros
Acum
8°C

720 de someri trebuie sa dea banii de somaj inapoi

Din cauza faptului că nu au anunţat autorităţile că s-au angajat, că au renunţat de bună voie la serviciu sau pentru că s-au pensionat, 720 de sibieni au primit în acelaşi timp şi indemnizaţia de şomaj, dar şi salariu sau pensie.
Directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sibiu, Francisc Torok, a anunţat, miercuri, că peste şapte sute de şomeri din judeţul Sibiu, dintre cei care se aflau în evidenţe în luna ianuarie, nu aveau dreptul la şomaj din diferite motive.

Potrivit directorului ITM Sibiu, Francisc Torok, în data de 21 ianuarie în judeţ erau 15.544 de şomeri, dintre care 11.451 îndemnizaţi şi 4.093 neîndemnizaţi.

"Am efectuat o verificare a acestora şi am descoperit că, la momentul respectiv, erau 720 de persoane care nu aveau dreptul la şomaj şi 689 de persoane care aveau şi contracte individuale de muncă în acelaşi timp în care figurau ca şomeri. Nu e corect să adunăm cele două cifre, pentru că s-ar putea ca o persoană să se găsescă în ambele situaţii. În această perioadă cercetăm să vedem exact ce s-a petrecut. Se poate să fie mici greşeli la prelucrarea dosarelor, dar şi alte probleme care pot fi atât la nivelul ITM, cât şi la nivelul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). Împreună cu reprezentanţii AJOFM încercăm să vedem exact de unde a apărut numărul foarte mare de persoane care apar ca fiind în şomaj, dar care nu aveau acest drept", a spus Francisc Torok.

Potrivit acestuia, dintre cei 720 de şomeri care nu aveau acest drept, 644 şi-au încheiat contractul de muncă cu acordul părţilor, şapte ar fi trebuit să se pensioneze şi 68 au fost daţi afară pe motive disciplinare.

"Niciuna dintre aceste categorii nu avea dreptul, potrivit legii, să fie în şomaj. Nu ştim la momentul actual câţi dintre cei 720 primeau efectiv indemnizaţia de şomaj, dar urmează să stabilim şi acest lucru", a mai declarat directorul ITM Sibiu.

Potrivit reprezentanţilor AJOFM Sibiu, situaţia este în curs de cercetare.

"Noi, lunar, verificăm codurile numerice personale ale şomerilor cu cele ale persoanelor angajate. Apar, de obicei, cam 30-50 de cazuri de persoane care sunt şi în şomaj, dar şi angajate. Acest lucru se întâmplă, de cele mai multe ori, pentru că şomerii nu ne anunţă în termenul legal de trei zile că s-au angajat. În acest moment facem o cercetare pentru a stabili exact de unde a apărut numărul atât de mare de persoane care apar în ambele situaţii", a declarat corespondentului Mediafax Ovidiu Ogrean, purtătorul de cuvânt al AJOFM Sibiu.

Potrivit acestuia, toate persoanele care sunt depistate că au primit şomaj în perioada în care erau angajate primesc somaţie pentru a înapoia banii pe care i-au primit necuvenit sub formă de indemnizaţie de şomaj.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Anomalii

Acum 14 ani

Mda, voi n-aveti un program care sa sesizeze automat (cand se inregistreaza contractul individual de munca) ca individul s-a angajat si ca nu mai e somer? Probabil, la voi poate sa fie somer, sa lucreze si sa fie si decedat. Toate trei in acelasi timp.
Raspunde

anomalii part 2

Acum 14 ani

sa nu uitam, mai ales DECEDAT, important e sa plateasca biru in continuare!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus