Sâmbătă,
25.03.2023
Parțial Noros
Acum
9°C

Cât este șomajul real în județul Sibiu?

Cât este șomajul real în județul Sibiu?

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu a anunțat zilele trecute o rată a șomajului de 1,87 % valabilă pentru sfârșitul lunii marti. În condițiile în care există peste 14.000 de sibieni pentru care statul plătește șomaj tehnic în această perioadă.

Directorul AJOFM Sibiu spune că cei 14.000 de sibieni nu pot fi incluși în rata șomajului întrucât cea mai mare parte a acestora se vor întoarce la serviciu în perioada următoare, iar contractele lor de muncă sunt doar suspendate temporar.

”În momentul acesta în șomaj tehnic sunt peste 14.000 de persoane în județul Sibiu, pentru care au fost și achitate sumele necesare. Aici este însă o nuanță. Noi nu am plătit nimic direct celor 14.000 de oameni ci către cei peste o mie de angajatori care au solicitat șomajul tehnic. Nu se poate face aceasta înglobare, în rândul șomerilor. Acești șomeri-tehnici este sunt angajați, au contracte de muncă suspendate și sunt la dispoziția angajatorului. Nu putem face un calcul și ar fi inutil. În momentul în care acei angajatori vor disponibiliza persoane, ei vor putea fi considerați șomeri. E ca și cum i-am include pe cei aflați în concediu, concediu fără plată sau concediu medical. Ei au un loc de muncă bugetat, doar că în acest moment au contractul de muncă suspendat. Sunt și angajatori care pe parcursul lunii aprilie au avut mai multe reveniri din suspendare, au chemat oamenii câteva zile sau săptămâni la lucru pentru că au avut o comandă sau o livrare. Sunt și mulți angajatori care nu ar fi solicitat șomajul tehnic dacă beneficiarii lor nu ar fi avut activitățile stopate din cauza stării de urgență. Dau un exemplu: cei din Horeca nu au mai avut activitate deloc. Toți furnizorii lor au fost afectați”, a explicat pentru Turnul Sfatului Cosmin Adrian Roșu (foto), directorul AJOFM Sibiu.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus