Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Dascalii sibieni se pregatesc de proteste

Liniştea din şcolile sibiene prevesteşte furtuna.

Federaţia Educaţiei Naţionale a anunţat astăzi că este dispusă să continuie acţiunile de protest până pe data de 25 martie.

Majoritatea dascălilor sibieni, peste 5.500, sunt membrii ai Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, afiliat FEN. „Sindicatele afiliate FEN din judeţele Timiş şi Prahova au pichetat ieri  sediile prefecturilor, urmând că astăzi acţiunea să fie continuată de colegii noştri din organizaţiile Botoşani, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Harghita, Olt şi Satu Mare.
De mâine, acţiunile de protest se vor desfăşura şi în celelalte judeţe precum şi în municipiul Bucureşti”, a declarat Constantin Ciosu, preşedinte FEN.

Printre nemulţumirile salariaţilor din educaţie se număra lipsă fondurilor pentru achitarea salariilor pentru luna februarie, neexecutarea hotărârilor judecătoreşti, valoarea nerealista a costurilor standard per elev, mai ales în cazul liceelor vocaţionale şi a programelor alternative de educaţie, lipsă unor măsuri de protecţie socială pentru persoanele care vor fi disponibilizate şi nu în ultimul rând problemă sporurilor salariale neacordate.

“FEN va desfăşura, de comun acord cu celelalte federaţii din învăţământ, proteste care pot culmina cu greva generală şi blocarea sfârşitului de an şcolar. După întâlnirea de ieri de la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în care nu s-a reuşit soluţionarea gravelor  probleme cu care se confruntă personalul din învăţământ, starea de nemulţumire să amplificat”, a mai declarat preşedinte FEN.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus