JURNAL DE ARDELEAN. Situatiunea literara

Orice ar spune unii sau alţii, la ora actuală, în România, avem prea multe reviste literare, avem prea multe edituri şi apar prea multe cărţi. După ’90 ne-am trezit dintr-o dată liberi şi am dat buzna. Ceea ce-i valabil în psihologie pentru dorinţele reprimate care ies la iveală mai târziu, în mod violent, se aplică şi la nivel de societate. Dacă atâta timp am fost limitaţi, dacă atâtea lucruri ne erau interzise, odată ce ne-am trezit liberi, am dat buzna la de toate, fără cap, fără discernământ, într-un fel de heirupism de masă. Libertatea noastră cea de toate zilele se manifestă violent. Aşa se întâmplă şi în domeniile culturale. Altfel nu se explică puzderia de reviste, maldăru’ de cărţi, cărticele şi plachete publicate ori apariţia atâtor edituri. Mă puteţi întreba „Păi bine, şi care-i partea proastă? Să nu lăsăm oamenii să se exprime, să se dezvolte?” Sigur că avem nevoie de garantarea dreptului la liberă exprimare, sigur că oricine ar trebui să fie liber să-şi facă editură sau revistă culturală şi să fie liber să publice tot ce vrea. Nu contest necesitatea garantării acestor drepturi, ci exercitarea lor fără un filtru de valori ale societăţii. Valori care astăzi lipsesc, fiind înlocuite cu a face bani, a fi cunoscut, celebru, „vedetă” dacă se poate, a spune şi a scrie orice, oriunde şi oricum. Exprimarea liberă e astăzi justificată de ea însăşi şi atât, în loc să fie filtrată printr-un sistem de valori. Adică mă exprim pentru că vreau şi pot. Atât. Spun şi scriu ce vreau, altceva nu mă interesează. Cu alte cuvinte, ne conducem după regula „spun doar pentru A SPUNE, nu pentru A SPUNE CEVA”. Şi, astfel, cantitatea se substituie calităţii. Dacă vorbim despre edituri, reviste literare şi cărţi, atunci publicarea ar trebui să ţină cont de nişte instanţe valorice, cum ar fi scriitorii sau criticii care se bucură de o largă recunoaştere din partea breslei lor. Apar întruna cărţi, edituri şi reviste ca ciupercile după ploaie şi nici măcar criza nu le mai cerne un pic. A publica într-o revistă, a publica o carte, azi, nu mai înseamnă nimic. Oricine se poate lăuda lumii cu o carte apărută la o editură de cartier sau cu două aşa-zise poezii publicate într-o foaie de revistă oarecare. Atâtea cărţi şi atâtea debuturi literare nu are nicio ţară a Europei civilizate. Revistele literare din Germania se numără pe degetele de la o mână şi chiar mai puţine decât ele sunt debuturile literare anuale în Marea Britanie. Acolo, a publica o carte înseamnă ceva. Nu înseamnă că valoarea e garantată chiar 100%, însă e mult, mult mai probabil să găseşti acolo literatură de calitate decât pe păşunea literară autohtonă. Au şi ei editurile lor mici, dar nu se compară o editură mică din Franţa cu o editură mică din România. Câţi editori de la noi cer părerile unor scriitori sau critici înainte de a publica un manuscris? La noi, tocmai cazurile ăstea se numără pe degetele de la o mână. Nu pot numi publicarea de acest gen, laolaltă cu editurile, cărţile şi revistele respective, decât într-un singur fel: impostură. E o înşelăciune la adresa bunei-credinţe a cititorului simplu. Înşelaţi sunt şi autorii, pentru că o astfel de publicare le face un mare deserviciu de care vor fi conştienţi – asta într-un caz fericit – doar după mult timp. Atâţia scriu şi publică, dom’le, în ţara asta, vrute şi nevrute, fără discernământ şi fără pic de autocenzură. Vorba unui francez de pe la 1600: „Mulţi vorbesc cu uşurinţă pentru că nu pot să tacă”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi