Împreună cu celelalte cinci judeţe din Regiunea Centru - Alba, Braşov, Covasna, Harghita și Mureş - Sibiul va beneficia de fonduri nerambursabile de aproape 300.000 de euro, pentru realizarea unei baze comune de date, care să fie utilizată şi prelucrată cu ajutorul unor instrumente moderne de planificare teritorială - tehnologia GIS. Baza de date, accesibilă oricui, are rolul de a oferi un ghid legat de potențialul dezvoltării regionale.
Proiectul regional pentru introducerea tehnologiilor GIS în procesul de planificare regională şi locală, iniţiat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, în parteneriat cu cele şase consilii judeţene şi Universitatea ``1 Decembrie 1918`` Alba Iulia, a fost lansat, marţi, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Alba Iulia, relatează Agerpres.
Acest proiect are drept scop crearea unei conexiuni între respectivele consilii judeţene în ceea ce priveşte schimbul de date şi planificarea teritorială şi facilitarea accesului administraţiei locale, dar şi al publicului larg la date şi informaţii statistice din Regiunea Centru. Astfel, prin acest proiect va fi dezvoltată o soluţie geospaţială integrată la nivelul regiunii Centru, precum şi un portal WebGIS al Regiunii Centru. Soluţia geospaţială va cuprinde şi achiziţionare de software GIS performant, precum şi instruirea personalului din cele şase consilii judeţene şi ADR Centru în utilizarea softului GIS şi a soluţiei geospaţiale integrate.
Potrivit directorului general al ADR Centru, Simion Creţu, acest proiect va fi foarte util pentru elaborarea unor hărţi geospaţiale complexe, ce vor putea fi utilizate ulterior de mulţi solicitanţi pentru prognozarea dezvoltării regionale
” GIS este acronimul provenit de la Geographic Information System (Sistem Informatic Geografic - uneori tradus în forma SIG în limba română). Acest sistem e utilizat pentru a crea, stoca, a analiza şi prelucra informaţii distribuite spaţial printr-un proces computerizat. Tehnologia GIS poate fi utilizată în diverse domenii ştiinţifice cum ar fi: managementul resurselor, studii de impact asupra mediului, cartografie, planificarea rutelor.
Specific unui GIS este modul de organizare a informaţiei gestionate. Există două tipuri de informaţie: una grafică care indică repartiţia spaţială a elementelor studiate şi alta sub formă de bază de date pentru a stoca atributele asociate acestor elemente (de ex. pentru o şosea lungimea ei, lăţimea, numărul benzilor, materialul de construcţie etc.)”, arată site-ul wikipedia.org.
Foto: inventorymanagementsoftwarezone.com
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Regiunea Centru , Alba Iulia , Geographic Information System , Sistem Informatic Geografic , Simion Crețu , Dezvoltare Regională , Regiunii Centru
Vizualizari: 429
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Periscop
Acum 9 ore
Excelent +1
Acum 9 ore
Bastiu
Acum 9 ore
Aci Duțu
Acum 10 ore
Emil