Mici tarani ai Sibiului

În chiar coasta obositei linii de cale ferată care mărginește o parte a cartierului Ștrand, o mână bună de sibieni și-au îngrădit, care cum a putut, câte 10 – 15 metri pătrați de pământ. Pe care îl râcâie primăvară de primăvară, îl împung cu ceapă și îl scarmănă din când în când. Căci nu poți să spui că sapă, plantează și plivesc, din moment ce nu poți să le spui nici țărani sadea.
Grădinile suspendate între rural şi urban stau una în alta. Aidoma blocurilor de garsoniere comuniste, şi grădinile de criză ale sibienilor dornici de o legumă proaspătă peste vară sunt strâmte şi cu garduri sărăcăcioase. De fapt sunt tot felul de tipuri de materiale adunate la un loc şi legate în aşa chip încât să ţină loc de pârleaz. Cei care opresc o clipă să admire pestriţul peisaj vor descoperi în încrengătura de materiale de la mese de călcat şi până la benzi folosite de cei de la Transelectrica .- „Nu treceţi, înaltă tensiune”. Unii și-au turnat și betonpe cărarea ce duce la grădinuța lor și niciun din grădinarii vecini cu calea ferată nu a acceptat să-și împartă gardul cu vecinul. Chiar dacă l-a lipit de al vecinului, fiecare și-a împletit propriul gard.

Paznic la grădini

Toate grădinile sunt deja săpate. Însă, ţăranii de oraş nu au mai şi avut vreme să cultive, în cea mai mare parte, ceea ce era de sădit. Tanti Mariana nu lucrează pentru ea, ci pentru fata ei. Care acum e la serviciu, pe la o croitorie. Tanti Mariana vorbeşte în timp ce stă aplecată – îi e mai uşor aşa, decât să se tot ridice la fiecare răspuns. Trage o linie adâncă folosind un laţ din gard, risipeşte seminţele de salată, înfige laţul în pâmânt, acoperă cu mâna astfel eliberată şănţuleţul presăsat cu seminţe, după care face doi paşi scurţi la dreapta. E meticuloasă, lucrează încet. „Maică, ce să zic, e greu la oraş dacă nu ai pe nimeni la ţară. Ai mai mânca o carne, un porc, un ou proaspăt, de unde? Şi dacă nu ai bani? Aici, de bine de rău, şi-a făcut Marioara o grădinuţă. Nu are unde să pună şi cartofi, dar de două roşii şi un ardei tot are”, ară un nou şanţ tanti Mariana cu băţul luat din gard. Îi spun că pe vremea asta grădinile trebuiau terminate. „Apoi, o fost şi iarna asta lungă. Abia de am putut să săpăm... Nu, nu eu, gineri-mio. Da nu e târziu, că tot se fac. Noi nu punem să avem la iarnă, punem să avem aşa, ceva proaspăt”. De furat se fură. Au şi paznic peste vară, când se coc din legume, dar tot mai apucă unii să sară gardurile. Nici nu e greu la cât de scunde şi şubrede sunt. Necazul micilor ţărani de la ţară nu e că sunt furaţi din când în când. „Dacă sare şi fură, apoi se grăbeşte şi tot calcă şi rupe. De nu mai ai ce culege după ei şi nici ce să dea rod nu mai rămâne”.

E bine că e curat

Pe vecini nu îi deranjează grădinile. Nici pe cei care nu au. „Totuşi, domnule, e curat aici. Uitaţi-vă, niciunul nu are pic de pungă prin grădină”, arată un vecin grăbit să-şi arunce gunoiul. Când vine vorba de părăginiturile înciocolite să acopere o sapă şi două-trei hârleţe, scapă una. „Acum, şi dumneata... Nu e pământul lor, de unde să investească ei bani aici. Fac din ce pot fără să cheltuie nimic decât munca lor. Că dacă vine Primăria şi le dărâmă tot, ce pot face?”. Omul grăbit spre tomberoane are şi el grădină, dar dincolo de calea ferată, la „cei bogaţi”. Acolo sunt grădini largi, imense chiar, cu mii de metri pătraţi, pe un pământ închiriat. „Toată lumea şi-a închiriat grădină”.

La iarbă verde

Tanti Mariana se îndreaptă greu de spate şi priveşte către vecinul din dreapta. Are gard mai drept şi mai nou. Are şi un copac în grădină. „E bun vara, numai că ţine umbră”, socoteşte tanti Mariana. Vecinul ei are şi iarbă, şi câteva straturi şi două băncuţe mici, între care stă într-o rână o masă. Alături, o grămăjoară de cărbuni trădează o recentă „ieşire la iarbă verde”. „La vară, atunci să veniţi. E plin pe aici”.