Semne bune vremea are?

Îmi exprimam în comentariul precedent un optimism prudent pe ideea revigorării pe ansamblu a ceea ce trebuie să fie justiţia în România. Iată că în comentariul de faţă pot alătura şi alte aspecte, alte demersuri, care încredinţează speranţa depăşirii unui prag calitativ în evoluţia noastră postdecembristă, atât de problematică şi totodată atât de anevoioasă.
    S-au sistat privatizările vandalizante. În eforturile ieşirii din criza economică se fac presiuni puternice pe sursele de alimentare a bugetului, se aduc critici aspre guvernanţilor că apasă pe impozite şi taxe. Abia acum ies la iveală adevăratele probleme rezultând din comportamentul scandalos al unor guverne anterioare, care au risipit sau înstrăinat cea mai mare parte a bazei economice potenţial aducătoare de venituri bugetare. Două exemple din atâtea: Romtelecomul şi Petromul. Ce ar fi azi, dacă, administrate chibzuit, cele două importante societăţi ar aduce la buget nu numai impozitele pe venituri sau salarii ci însăşi venitul, profitul uriaş pe care-l obţin? Din păcate n-au scăpat prea multe unităţi economice profitabile de rapacitatea privatizantă „made in Romania”. Stoparea, fie şi în ultimul ceas a debandadei ca şi încercarea de repunere pe picioare a bazei economice, singura capabilă să ne scoată la liman, mi se pare o tendinţă de bun augur.
    Este în fierbere dezbaterea pe tema proiectului noii legi a învăţământului. Aud opinii care se bat cap în cap. Trebuie să pornim de la o realitate tristă dar incontestabilă: învăţământul românesc este la pământ. Instituţiile de învăţământ şi în special cele de nivel universitar s-au transformat în adevărate unităţi comerciale, în SRL-uri. Banul, zeul puternic al zilelor noastre, a vlăguit tot ceea ce era bun, promiţător, în învăţământul românesc. A devenit de domeniul evidenţei absolute că nu se poate continua pe acest drum. Autonomia în învăţământ a fost înţeleasă părtinitor şi profund greşit. Nu pot aprecia sentenţios cât de bun este proiectul în dezbatere dar ştiu că ar trebui să se ajungă la o echivalenţă : aprecierea şi încurajarea instituţiilor educaţionale pe măsura rezultatelor. Cred cu tărie că o reglementare cumpănită, înţeleaptă, ar trebui să găsească formula deciziei pe calitate. Înclin să cred că eforturile ce se fac acum ţintesc un astfel de obiectiv, că întregul zbucium pe marginea învăţământului va conduce în sfârşit la rezultate.
    Aflu uimitor, că am fi în pragul adoptării legii lustraţiei. Nu-i fie de deochi. Prea târziu? Sigur era mai bine de la început sau cel puţin acum vre-o 15-16 ani. S-a dovedit că România nu era atunci, coaptă pentru aşa ceva. PD-ul în formula Roman - Băsescu ca şi PNL-ul în formula Quintus – Stoica, n-au marşat pe ideea susţinută de PNŢCD. Iată-i azi promotorii şi susţinătorii ei. Că n-ar mai avea impact? Nu acelaşi ca şi atunci. Mulţi actori vizaţi au părăsit scena. În frunte cu Iliescu. Au rămas însă suficienţi pentru ca, odată pusă în aplicare, legea să aducă cu sine purificarea aerului moral-politic. Sigur, avem şi acum oponenţii-rezistenţi la idee. Cum că ar fi vânătoare de vrăjitoare. Curat vrăjitoare! Care din culisele partidului, a securităţii, au umilit, au descumpănit o ţară, un popor. Probabil îi vom vedea şi acum vociferând, votând împotrivă. Greu să renunţe la pradă. Important, revelator va fi, dacă va fi – tot mai am temeri – ca ideea în sine, cuprinsă într-o lege, să facă înconjurul plaiurilor noastre. Ar fi o descătuşare de suflet. Nu pot trece peste subiect fără a sublinia aportul substanţial al societăţii civile. O notă distinctivă d-lui Mărieş, căruia Iliescu îi contestă calitatea de revoluţionar. Bine că o are dânsul. Curat revoluţionar.
    Doi domni, Stoenescu şi Cartianu, desţelenesc cu insistenţă misterele revoluţiei. Probabil stimulaţi între altele şi de declasificarea documentelor deţinute de armată pe această temă. Aflăm şi probabil vom afla în continuare, date şi informaţii uluitoare pe care le intuiam dar nu le dovedeam. Anume că terenul pentru detronarea lui Ceauşescu era pregătit cu minuţie în cancelariile sovieto- kaghebiste, cu sprijinul grupului din jurul lui Iliescu. O punere în scenă perfect reuşită. Grupul, după ce a fost înscăunat, le-a întins mâna protectorilor pentru a asigura evoluţia evenimentelor pe placul lor, contrar voinţei reale a românilor.
    Aud în stânga şi dreapta că toate aceste deschideri sunt perdele de fum lansate de actuala putere pentru a distrage atenţia de la problemele grele cu care ne confruntă criza. Nu ştiu cât adevăr cuprind astfel de insinuări. Ştiu şi cred, ca unul care am fost în vârtejul evenimentelor postdecembriste, că este vorba de renaşterea speranţei în reaşezarea lucrurilor pe un făgaş firesc. Nu este pentru nimenea un secret că de douăzeci de ani evoluăm pe povârniş, cu consecinţele pe care le trăim. Nu este pentru nimenea un secret că există forţe puternice interesate în menţinerea actualelor stări de lucruri pentru prezervarea propriilor interese. Dacă deschiderile iniţiate de actuala guvernare vor scăpa piedicilor oligarhice, recrutate cum se ştie de oriunde, dacă se vor dovedi sincere şi efective, însemnează că pentru ţară se limpezesc nişte orizonturi. Deocamdată suntem în zona dezideratelor. Pe premizele deja încurajatoare, cred că putem spera la mai mult, respectiv la intrarea în normalitate.