Este un truism faptul că magistratul, procuror sau judecător, este factorul determinant al exercitării, al realizării actului de justiţie, ca una dintre cele mai importante pârghii ale angrenajului social. De unde rezultă cu evidenţă tot atât de importantul profil pe care îl are sau ar trebui să-l aibă magistratul. De bună seamă, până a se ajunge la el, actul de justiţie este precedat de informaţie, a cărei gestionare nu este mai prejos ca importanţă, căci fără ea sau cu informaţia ascunsă sau trunchiată, actul de justiţie nu se încheagă.
Ultimele evenimente - mă refer la reţinerea de către procurori a unui judecător de la ÎCCJ şi cererea de arestare preventivă a acestuia - au o puternică încărcătură emoţională, sunt de natură a marca o piatră de hotar în evoluţia ultimelor două decenii. Un fapt inedit, căci este primul caz în care procuratura pune în cauză în aceşti termeni, situaţia unui judecător de la cea mai înaltă instanţă judiciară. Trebuie să înţelegem că este vorba despre o adevărată mutaţie în activitatea dar mai ales în atitudinea procuraturii ca instituţie. Evident, de bun augur. Urmează să vedem dacă speranţa unei astfel de mutaţii se va încredinţa şi în ce-i priveşte pe judecători. Decizia în cazul senatorului Voicu ca şi decizia CSM în cazul judecătorului Costiniu, par a fi încurajatoare.
Să fie oare vorba numai despre noi abordări la nivel instituţional sau suflul innoirii iradiază direct la oameni, la procuror şi judecător ? Aici ar fi adevărata problemă. Cum se conturează pe viitor profilul magistratului ? Aflăm cu încurajatoare emoţie că un număr de 400 de judecători s-au adresat breslei, factorilor organizaţionali şi de decizie, pe ideea curăţirii, însănătoşirii performanţei deontologice apropo de cele petrecute la nivelul ÎCCJ. Am auzit regrete că nu s-au raliat cu toţii, adică cei circa 2500. Cum că restului nu le-ar păsa sau mai grav, ar descuraja tacit demersul ? Nu există nicio îndoială că în aceste clipe, întreaga masă de magistraţi este preocupată de ceea ce se petrece. S-ar putea ca deschiderea spre un orizont al normalităţii să nu convină tuturor. Se pare însă că am ajuns într-un punct de la care nu mai există cale de întoarcere şi că pe viitor, performanţa profesională va trebui însoţită şi de performanţa deontologic - comportamentală. În acest fel ar fi şanse de restrângere a efectului păgubitor, urmare înţelegerii greşite a principiului inamovibilităţii. Pentru a ne angaja cu succes pe un drum al normalităţii, ar trebui ca cei doi termeni ai ecuaţiei – am numit de o parte societatea reprezentată de stat şi de cealaltă parte corpul magistraţilor – nu numai să-şi cunoască, dar deopotrivă să-şi respecte cu fidelitate atât drepturile cât şi îndatoririle.
În substanţa sa, munca magistratului comportă o imensă încărcătură profesională dar cu deosebire de conştiinţă. În mâna lui, la nivelul conştiinţei lui, este libertatea şi adesea soarta de viaţă a semenilor săi. Am fost judecător şi cunosc zbuciumul care-l frământă, deseori nopţi întregi nedormite, în ideea de a face dreptate.
De aceea el trebuie scutit de problemele vieţii materiale, care-l pot nu numai copleşi dar şi ademeni. Fireşte că problema aceasta trebuieşte raportată la capacitatea societăţii de a face faţă în general cheltuielilor publice. Nu se poate asigura acelaşi nivel de viaţă ca, să zicem, în Anglia sau Germania. Dar este necesar un efort cel puţin la nivelul unei vieţi decente şi fără griji. Atunci se poate pretinde performanţă de la magistrat. Din nefericire, aceste lucruri elementare n-au fost înţelese sau nu s-au vroit înţelese cum se cuvine până acum. S-a instituţionalizat ca să zic aşa şi la noi febra vilismului, adică, dacă n-ai vilă, nu eşti cineva. Drept care şi magistraţii trebuie să aibă vile, chiar dacă veniturile, deşi sporite în raport cu alte categorii profesionale, nu le permit o astfel de abordare. Tot astfel cu concediile exotice sau dotările de lux. Nu este deci de mirare că şi ei ridică semne de întrebare. De altfel, se impune o observaţie de o factură elementară : puneţi pe un taler veniturile legitime, salariale sau de altă natură şi comparaţi-l, pe talerul celălalt, cu realizările şi viaţa pe care o duce; veţi avea deîndată răspunsul. Şi aceasta nu numai cu referire la magistraţi ci în privinţa oricui.
Dincolo însă de implicaţiile materiale, pentru a se atinge performanţa profilului de magistrat, este nevoie de o abordare pe o nouă optică, pe o schimbare de mentalitate. În primul rând, pe conştiinţa că a fi magistrat este mult, nemăsurat mai mult decât a fi un simplu slujbaş. Mi-a fost dat să cunosc, cu mulţi ani în urmă, un fost preşedinte de Curte. Deşi de multă vreme pensionat, păstra cu demnitate şi acurateţe prestigiul poziţiei ocupate. Dar era şi apreciat şi respectat ca atare. Vreau să spun deci că prestigiul, profilul superior de magistrat porneşte în primul rând de la cel în cauză, de la magistratul însuşi. El trebuie să fie conştient de semnificaţia, de valoarea statutului şi proifesiunii sale, să o aprecieze şi să o onoreze în consecinţă. Să fie exemplu de conduită şi astfel să impună respect şi onorabilitate.
Cazul celor doi judecători de la ÎCCJ aduce în actualitate întreaga gamă de probleme pe marginea a ceea ce ar trebui să fie profilul magistratului. Va fi prilejul demonstraţiei pe viu, dacă corpul magistraţilor, procurori sau judecători, depăşesc zonele de înţelegere şi orientare de până acum, dacă se pot ridica la înălţimea misiunii şi valorii reale a vocaţiei magistrale. Nu ştiu cât sunt de preocupaţi de urmarea unui nou drum, ceea ce ştiu este că societatea aşteaptă de la ei un mesaj clar, o justiţie de o ireproşabilă calitate. Atunci vor culege şi răsplata. Atunci vor avea satisfacţia de a fi contribuit, cu instituţia cea mai onorantă dar totodată şi cea mai îndatorată, la consolidarea bazelor sănătoase ale societăţii româneşti.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1241


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sibianul
Acum 2 ore
Aiurea!
Acum 2 ore
Ion
Acum 2 ore
Kukuruku
Acum 3 ore
Rammstein