Joi,
28.01.2021
Innorat
Acum
-2°C

Jucatorii de pe Bega au scufundat Sibiul

CSU Sibiu a ratat calificarea în semifinale după ce a pierdut meciul V, cu 75-78, în fața Elbei Timișoara, pe teren propriu.

Haiduc are șansa să deschidă sfertul, dar ratează de trei, însă Păltinișanu nu dă greș. Coș al lui Pesic și după două minute, Elba conduce cu 4-0. Primul punct al Sibiului vine printr-o liberă transformată de Johnson, la 6-0. Un run de cinci puncte pentru oaspeți și Mircea Vulc, antrenorul sibienilor, cere time-out. Roberson ratează două aruncări consecutive, iar Markovic transformă cu ușurință. Un punct în șase minute pentru CSU și nervii se întind la maxim, pentru că studenții sunt slabi atât în atac cât și în defensiva, care aproape că nu există. Păltinișanu trece ușor de apărarea sibiană și transformă constant, diferența de scor devenind foarte mare, 3-24, cu două minute înainte de sfârșitul sfertului. Smith este cel care dă cele mai multe puncte în primele zece minute. Haiduc mai spală și el rușinea cu două puncte, rezultat final 8-27. Sfertul doi este deschis de Johnson, iar Roberson reușește în sfârșit aruncarea de la distanță. Amfitrionul oaspeților, Milos Pesic, nu permite gazdelor să se apropie prea mult. 17-36 pentru jucătorii de pe Bega care nu slăbesc deloc apărarea. Americanul Smith recuperează de două ori consecutiv, iar sârbul Miskovic transformă de sub panou. Elba nu mai pare agresivă, iar cele trei atacuri ratate ale acesteia permit Sibiului să se apropie la 14 puncte. Haiduc ajunge la patru greșeli personale, dar nu este înlocuit, în timp ce Smith aruncă numai pe lângă coș. Sfertul se încheie 29-41 pentru Timișoara. Jocul din partea a treia devine mai agitat. Johnson transfomă două libere, în timp ce Pesic ratează o treiță. Herndon comite prima greșeală individuală. Johnson ratează două aruncări de la semidistanță, consecutiv. Două minute fără niciun punct. Miskovic și Smith profită de aruncările din spatele semicercului, iar tabela arată o diferență de numai patru puncte, în minutul 28. Pesic “ripostează” cu două puncte, dar Terrence numără a doua treiță și sfertul de încheie 48-51. Ultima parte dă speranțe celor 2500 de suporteri din Polivalentă. Tot Johnson deschide sfertul, însă Pesic pare neobosit și „anulează” coșul. Andrei Dinu îl înlocuiește pe Johnson, care numără patru greșeli personale. Acesta aruncă norocos de trei și își menține echipa în puncte pentru o victorie. Roberson luptă singur în cursa punctelor, în timp ce Markovic are mai mult noroc. Reintră Johnson cu șase minute înainte de final. Diferența se micșorează la un punct, după ce Miskovic transformă două libere. În ultimele trei atacuri ale sibienilor, aceștia sunt faultați și transformă cinci libere din șase. Elba se distanțează prin neobositul Pesic, care este mai bun la aruncări de la semi-distanță decât la libere. 66-73, iar Smith ajunge și el la patru greșeli. Încep să curgă time-outurile. Johnson beneficiază de două libere, transformă una, Elba contraatacă și își menține avantajul. Ultimele secunde, Dinu aruncă de trei, dar mingea trece pe lângă coș și CSU pierde la o diferență de trei puncte. Pentru CSU s-au remarcat: Johnson 23 p, Smith 19 p, Roberson 16 p, Miskovic 9 p, Haiduc 4, Dinu 3 p și Herndon 1p.

Comentarii

7 comentarii

simi

Acum 10 ani

am sperat mai mult dar atat s-a putut, asta e o luam de la capat.Numai baschetul a mai ramas ca sport in Sibiu, restul e ...tacere
Raspunde

jhony macaroni

Acum 10 ani

Un singur vis dupa toti acesti 11 ani de seceta , minciuni si bani furati din club. Sa-i vad afara din clubul pe csu pe acesti doi papagali numiti "VULC". Gata pana aici , ne-a ajuns cu totul. Vrem oameni capabili in conducere , cu un plan bine pus la punct , care stiu ce inseamna managent si marketing. AFARA CU FAMILIA VULC !!!
Raspunde

prof ulbs

Acum 10 ani

CU PARVENITII DE LA ULBS CE PROPUNETI SA FACEM ? IA VEDETI CE DERBEDEI SUNT ACOLO--TURCU , OPREAN , CARAUS ,...
Raspunde

pt 2 si 3

Acum 10 ani

bah baieti voi sunteti din pauca unde ati trait voi stiti despre cine vorbiti ce si cat au facut oamenii astia pt club, cu poti acuza ca fura bani din club si ei aduc bani de acasa cand sunt intarzieri la salariile jucatorilor.
Raspunde

tipic

Acum 10 ani

injuram, acuzam, in loc sa construim. Tot e bine ca am vazut o sala care a aplaudat adversarul la final, dupa asa un meci tensionat.
Raspunde

nu va puteti abtine

Acum 10 ani

cu d-ra asta la comentarii sportive! ne omorati, nu-mi dau seama, comentariul e in direct, e o discutie juvenila pe messenger, sau un articol transcris din morse? incredibil, cata nesimitire fata de meseria asta, inainte exista asa-zisul "cap limpede" in redactie, se pare ca si acest obicei a disparut... pacat
Raspunde

Mihai STOIAN

Acum 10 ani

REINTOARCEREA TATUCULUI ! :))))))))))))))) jucatorilor le plac banii nu performanta :)))))) Shommers era tata lor nuuuuu malc asta. Fosila ... trecut ...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus