Acoperişul grădiniţei din localitatea Iacobeni, judeţul Sibiu, a ars în totalitate, miercuri, în urma unui incendiu, iar cei aproximativ 30 de copii preşcolari care se aflau în clădire au fost evacuaţi, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Alin Dumitraş, incendiul s-a produs la grădiniţa din localitatea Iacobeni şi două autospeciale cu apă şi spumă au intervenit pentru stingerea flăcărilor. "Incendiul s-a manifestat la acoperişul grădiniţei, care a ars în totalitate pe o suprafaţă de aproximativ două sute de metri pătraţi. Cauza probabilă a incendiului este o suprasolicitare a centralei termice a clădirii şi a unui coş de evacuare", a declarat corespondentului Mediafax Alin Dumitraş. Potrivit sursei citate, primii care au intervenit la stingerea incendiului au fost pompierii voluntari din localitate, care au evacuat copiii, până la sosirea echipajelor specializate. "Aproximativ 30 de copii care se aflau în clădire au fost evacuaţi, iar la sosirea echipajelor de pompieri militari erau într-un părculeţ din apropiere", a afirmat Alin Dumitraş.
În urma incendiului nimeni nu a fost rănit. Conducerea şcolii din localitate, de care aparţine grădiniţa, va stabili unde vor fi duşi copiii, până la repararea acoperişului clădirii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Alin Dumitraş , Mediafax Alin Dumitraş
Vizualizari: 333
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Eu
Acum 1 oră
Ghita
Acum 1 oră
Adi
Acum 2 ore
Till Eulenspiegel
Acum 2 ore
NEtrotintarziat Mental