Duminică,
09.02.2025
Cer Senin
Acum
-9°C

Pustai: Nu suntem salvati de la retrogradare

Antrenorul Cristian Pustai a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că echipa sa, Gaz Metan Mediaş, nu este salvată de la retrogradare, chiar dacă a reuşit să obţină un punct în faţa unei formaţii, Poli Iaşi, cu care se află în luptă directă, transmite corespondentul Mediafax.

"Vreau să dedic acest punct soţiei mele, căreia îi spun înainte de fiecare partidă că meciul care urmează este cel mai important. Astăzi am avut, într-adevăr, un meci foarte important în stabilirea ierarhiei în subsolul clasamentului. Îi felicit pe jucătorii mei pentru că au crezut în ei, că pot să înscrie şi pot să obţină un punct. Această etapă a fost una a surprizelor. Toată lumea îşi face planuri să scape de la retrogradare. N-aţi văzut, chiar şi Alba Iulia. Nici noi nu suntem salvaţi. Ne trebuie 37 sau 38 de puncte ca să rămânem în Liga I", a spus Pustai. Întrebat dacă arbitrul Istvan Kovacs trebuia să acorde penalti în favoarea echipei sale la o fază petrecută în minutul 63, care a semănat foarte mult cu cea în care Politehnica a beneficiat de lovitură de pedeapsă, Pustai a răspuns: "Tot ce mi-am dorit în aceste ultime etape a fost ca arbitrii să nu influenţeze rezultatele finale. Poate nu ştiţi, dar noi am primit două penaltiuri în doi ani, pe când împotriva noastră... ", a afirmat Pustai.

Formaţia Gaz Metan Mediaş a remizat, duminică, în deplasare, în faţa echipei Politehnica Iaşi, scor 1-1 (0-0), gruparea antrenată de Cristian Pustai reuşind să egaleze în minutul 90, prin golul marcat de brazilianul Eric.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

bobo_rapid

Acum 14 ani

puteti sa imi spuneti si mie cat costa un bilet in galerie la rapid, la stadionul lui gaz metan medias? pls
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus