Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
31°C

“SUA este tara posibilitatilor daca esti serios"

După ce s-a afirmat pe toate planurile în România şi a câştigat cam toate concursurile pe care le putea câştiga aici, sibianul Daniel Szasz a plecat în Statele Unite ale Americii. Unde, în scurt timp, a devenit prim-solist al Orchestrei Simfonice din Alabama. Unde este respectat şi ţinut la loc de cinste de americani. Nu a uitat însă Sibiul şi în colaborare cu Filarmonica de Stat de aici organizează anula Zilele Româno-Americane.

Reporter: Ce oportunităţi profesionale vi s-au deschis în SUA şi în Romania nu găseaţi?

Daniel Szasz: Mult mai numeroase, nu se poate compara, cel puţin cu România anilor 90. SUA este ţara posibilităţilor şi oportunităţilor, dacă eşti serios şi valoros în domeniul tău. Ca şi muzician, aici ai acces mult mai uşor şi mult mai des la artişti "superstar" din ziua de azi (de ex. Yo-Yo Ma, Itzhak Perlman, Joshua Bell, Gil Shaham, Bobby McFerrin, Wynton Marsalis, etc.) precum şi de nişte profesori importanţi, bineînţeles pe lângă oportunităţile personale de concerte, iar acesta este un lucru foarte important şi a fost unul din motivele pentru care am ajuns acolo.

Rep.: De ce aţi ales SUA?

D. S. De fapt SUA "ne-a ales" pe noi... Am venit În Ohio cu o bursă de studii.

Rep.: Dacă eu v-aş spune că vreau să emigrez în SUA ce sfat mi-aţi da? M-aţi încuraja să plec sau nu?

D. S.: Nu pot să vă dau un sfat, asta dumneavoastră trebuie să ştiţi cel mai bine, depinde de mulţi factori personali.

Rep.: Vă lipseşte ceva de acasă, din Sibiu? Ce anume?

D. S.: Prietenii, oraşul, mâncarea...

Rep.: Cât de des reveniţi în Sibiu?

D. S.: În general, o data pe an. Acum vreo șapte ani împreună cu Filarmonica din Sibiu şi cu ajutorul şi susţinerea directorului Filarmonicii, domnul Ioan Bojin, am înfiintat un festival de vară anual “Zilele muzicale româno-americane” la care particip în fiecare an.

Rep.: Ce ştiri şi informaţii din Sibiu răzbat până la dumneavoastră?

D. S.: Încerc să fiu la curent cât se poate cu ce se mai întâmplă în ţară, prin intermediul TVR Interaţional sau pe internet, iar despre Sibiu mai aflu câte ceva de la prietenii mei cu care stau în contact.

Rep.: Ce proiecte viitoare muzicale aveti? Sibienii când vă vor putea vedea cântând din nou?

D. S.: Programul nostru de aici din Alabama este foarte încărcat, avem în medie 2-3 concerte pe săptămână, iar pe lângă asta eu personal mai am de cântat şi alte concerte camerale sau solist cu alte orchestre din SUA. La Sibiu, vin în fiecare an împreună cu încă câţiva muzicieni americani şi cântăm mai multe concerte în cadrul festivalului “Zilele muzicale româno-americane” care anul acesta se va desfăşura spre sfârşitul lunii iunie. Toţi colegii mei americani care au vizitat România şi Sibiul au fost impresionaţi de oraş, oameni, şi multi dintre ei revin foarte des, de exemplu trompetistul John McElroy va reveni să cânte la Sibiu pentru a şaptea oară.

Rep.: Cum decurge o zi obișnuită pentru dumneavoastră?

D. S.: Familia. Studiu. Repetiţii. Concerte....

Rep.:  Sunt 13 ani de când sunteţi “concertmaster” al Orchestrei Simfonice din Alabama. Cât de "înrădăcinat" va simţiţi în SUA?

D. S.: Primii 10 ani sunt mai grei.... Bineînțeles că este greu să te obișnuieşti cu un nou stil de viaţă, de cultură, mentalitate, limbă, mâncare, etc. Noi trăim acum în SUA de 17 ani, unul din copii noştri a fost născut aici, iar celalalt a avut 3 luni când am ajuns în SUA, deci “am început” să ne obişnuim... Totuşi, des ne este dor şi de casă şi de Sibiu!

Rep.: În toata cariera dumneavoastră internaţională, cât de dese au fost momentele în care să vă simţiţi mândru că sunteţi român şi sibian. Dar momente în care să vă simţiţi jenat de unele fapte ale conaţionalilor dumneavoastră au existat?

D. S.: Eu am fost şi sunt întotdeauna mândru de ţara mea şi pentru că sunt sibian, indiferent de faptele conaţionalilor mei. Acţiunile negative ale unora nu pot fi generalizate la o întreagă ţară, dar din păcate aceste acţiuni negative sunt mult mai des mediatizate în întreaga lume decât celelalte pozitive.

Casetă citat:

“Pentru mine Sibiul este cel mai frumos oraş din lume, este oraşul unde m-am născut şi am crescut, este oraşul meu de suflet, şi astept cu nerăbdare să-l revăd la vară”, Daniel Szasz, violonist

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus