Ultimul film al lui Wes Anderson va rula la Sibiu, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania în premieră pe ţară. Festivalul Internaţional de Film Transilvania revine pentru cea de-a patra ediţie la Sibiu la începutul lunii iunie, între 9 şi 13 iunie. TIFF-ul pregăteşte publicului sibian un număr bogat de filme, titluri în premieră, evenimente muzicale, invitaţi speciali şi alte surprize menite să alcătuiască un eveniment cinematografic de proporţii. Organizatorii au pregătit trei cinematografe, la Teatrul de Vară, în Centrul Cultural Habitus şi în Piaţa Mică.
În nouă iunie, spectatorii din Piaţa Mică vor putea vedea documentarul „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, în regia lui Andrei Ujică. Filmul de închidere a TIFF-ului clujean va da startul TIFF-ului sibian, fiind astfel proiectat pentru a doua oară în România, după premiera mondială din cadrul Festivalului de la Cannes, unde este prezent în Selecţia oficială, în afara Competiţiei. “La urma urmei, dictatorul nu e decît un artist care are posibilitatea să-şi pună integral în practică egoismul. E doar o chestiune de nivel estetic dacă el se numeşte Baudelaire sau Bolintineanu, Ludovic al XVI-lea sau Nicolae Ceauşescu.”, declară Andrei Ujică despre protagonistul filmului său. Filmul lui Andrei Ujică face portretul lui Nicolae Ceauşescu exclusiv prin imagini de arhivă preluate de la TVR şi Arhiva Naţională de Filme, prezentându-l pe dictator într-o ipostază complet nouă pentru publicul român.
Fantastic Mr. Fox, cel mai recent film semnat Wes Anderson, este un film de animaţie excelent şi va închide cea de-a patra ediţie a TIFF Sibiu. Filmul va fi proiectat în premieră absolută în România, pe 13 iunie, în Piaţa Mică din Sibiu. Nominalizat la Oscar 2010 şi Premiile BAFTA 2010 pentru Cel mai film de animaţie şi Cea mai bună muzică, Fantastic Mr. Fox este filmul care a cucerit atât publicul, cât şi critica de film, care l-a nominalizat şi premiat la un număr impresionant de Premii ale criticilor, precum New York Film Critics Circle Awards, National Society of Film Critics Awards (USA), Online Film Critics Society Awards, San Francisco Film Critics Circle şi multe altele. George Clooney, Meryl Streep, Bill Murray şi Jason Schwartzman sunt doar câţiva din actorii celebri ale căror voci dau viaţă personajelor lui Anderson. Publicul sibian va fi fără îndoială cucerit de povestea absolut fantastică a amuzantului Mr. Fox şi a prietenilor săi.
Două filme româneşti întregesc programul TIFF din Piaţa Mică. „Marţi, după Crăciun”, în regia lui Radu Muntean şi „Eu când vreau să fluier, fluier”, în regia lui Florin Şerban vor fi proiectate la Sibiu în prezenţa echipelor realizatoare. Cel de-al patrulea lung metraj semnat Radu Muntean ajunge la Sibiu în data de 12 iunie, imediat după premiera sa mondială în cadrul secţiunii Un Certain Regard de la Cannes 2010. Avându-i în rolurile principale pe Mimi Brănescu, Maria Popistaşu şi Mirela Oprişor, Marţi, după Crăciun spune povestea lui Paul Hanganu care ajunge în punctul în care trebuie să aleagă între a rămâne cu soţia sa şi fetiţa lor în vârsta de opt ani, sau a continua relaţia cu amanta de care este îndrăgostit.
Sibienii vor putea să vizioneze sub clar de lună, în seara zilei de 11 iunie, Eu când vreau să fluier, fluier – unul dintre cele mai discutate şi apreciate filme româneşti ale începutului de an, câştigător al Ursului de Argint - Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Berlin.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Un certain regard , Bill Murray , George Clooney , International Society , Piața Mică , Florin Şerban , Festivalul Internațional , Festivalului Internaţional , Arhiva Naţională , Meryl Streep , Radu Muntean , Marele Premiu , Nicolae Ceauşescu , Mimi Brănescu , Mirela Oprişor , Film Transilvania , Andrei Ujică , Centrul Cultural Habitus , Fantastic Mr , Jason Schwartzman , Wes Anderson , Film Critics Awards , Maria Popistaşu , New York Film Critics Circle A , Online Film Critics Society Aw , Paul Hanganu , San Francisco Film Critics Cir
Vizualizari: 1266
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Predator
Acum 9 ore
Mihai Muntean
Acum 9 ore
@john
Acum 9 ore
Sibian
Acum 9 ore
Kukuruku