Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Topul celor mai scumpe spectacole ale teatrului din Sibiu


Conform datelor finaciare din contractul de management la directorului Constantin Chiriac încheiat cu Consiliul Local Sibiu, cele mai scumpe spectacole aflate în prezent în repretoriul Teatrului Naţional “Radu Stanca” sunt: “Lulu” în regia lui Silviu Purcărete, “Hamlet” în regia lui Radu Alexandru Nica şi bineînţeles “Faust” în regia lui Silviu Purcărete. La începutl acestui an, în evaluarea făcută de comisia primăriei Sibiu directorul Teatrului Naţional “Constantin Chiariac” a primit nota 9,94 pentru activitatea sa managerial din ultimul an. Pentru raportul de management, Constantin chiriac a obținut două note de zece, acordate de Ioan Bojin și Vasile Crișan, în timp ce în urma interviului, Constantin chiriac a obținut patru note de zece de la Stela Matioc, Ioan Bojin, Vasile Crișan și Silvia Macrea. Viorica Bândescu i-a acordat în urma interviului nota 9,80, după ce pentru raportul de activitate tot ea a fost cea care a acordat cea mai mică notă, respectiv 9,70.


Atingerea acestor performanţe înseamnă şi atingerea unor obiective la care Constantin Chiriac se înhamă, dar şi obţinerea de fonduri pentru dezvoltarea activităţii teatrului. În ultimii ani unul dintre cele mai scumpe spectacole puse în scenă la teatrul sibian a fost “Lulu”, în regia lui Silviu Purcărete, pentru care s-au cheltuit 349.912 lei. În justificările teatrului către forul superior legat de acest spectacol se menţionează ca descriere a spectacolului că “piesa este interpretată drept o reprezentare a platitudinii viciului, a sterilităţii şi absenţei misterului în sexualitate” iar ca rezultat aşteptat al spectacolului se menţionează “valorificarea dramaturgiei clasice europene şi diversificarea ofertei repretoriului TNRS”.
După “Lulu”, un efort financiar însemnat a reprezentat montarea spectacolului “Hamlet”, care a costat 249.022 lei. Aici justificarea economic a fost făcută prin “prezentarea istoriei într-un mod artistic” şi “valorificarea dramaturgiei clasice europene”. În fine, în top trei spectacole scumpe la TNRS a mnai instrat, cum era de aşteptat “Faust” în regia lui Silviu Purcărete. NUmai reluarea anuală a acestui spectacol costă 220.000 de lei, pe lână milionul de euro anunţat iniţial de Constantin Chiriac la punerea în scenă a spectacolului. Aici ar trebui menţionat că “Faust” este cel mai de success spectacol al teatrului sibian şi că probabil şi-a scos toţi banii investiţi în el, şi astăzi spectacolul jucându-se cu casa închisă şi cu spectator veniţi de te miri pe unde din ţară, special să-l vadă.
Dintre spectacolele cele mai ieftine puse în scenă la teatrul sibian şi reluate anual trebuie amintite “C’este l’amour” , despre viaţa lui Edith Piaf, cu 5.000 de lei; „O noapte furtunoasă” cu 2.600 de lei sau „Vulpoiul” cu doar 5.000 de lei.


5,8 milioane pentru FITS 2010
Ediţia DIN ACEST AN A Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu are un buget comparabil cu cel de anul trecut, şi cotat undeva în jurul cifrei de de 5,8 milioane euro. “Am reuşit să atragem sume foarte importante de la parteneri precum Japonia – care ne sprijină cu un milion euro – China sau SUA”, a spus Chiriac. Din aceşti bani un procent de aproximativ 28% îl reprezintă bani publici, restul banilor fiind sponsorizări şi parteneriate internaţionale.
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus