Cinica nerusinare

M-am întrebat şi mă întreb pe mai departe, oare criza aceasta deosebit de gravă în care a ajuns societatea românească, va fi cuprinzând şi un cât de mic sămbure pozitiv? Ce semnificaţie poate avea până la urmă, trezirea din letargie a imensei majorităţi a corpului social? Vom fi ajuns în sfârşit să conştientizăm la modul realist asupra cauzelor care stau la baza degringoladei şi asupra vinovăţiilor? Şi dacă da, vom găsi resorturile necesare ieşirii la liman?

           În ciuda faptului că pe ici pe colo, nu arareori, semnalăm atitudini, luări de poziţii nerealiste, vădit tendenţioase, în care se încarnează în continuare retorica şi searbăda încrâncenare politică, argumentaţia de interese, se pare că, la modul general, la nivel de masă, tinde să prindă viaţă problematica de fond, realistă, a situaţiei. Deşi mitingul din Piaţa Victoriei ca şi alte întruniri la nivel local, nu au darul de a contribui practic la ameliorarea crizei, ba dimpotrivă, prin cheltuială de bani, de timp şi nemuncă o adâncesc, totuşi, acestea au devenit şi sunt necesare, având un singur scop, acela de a atenţiona factorii de putere asupra actelor şi responsabilităţii lor, atunci când criticile sau şi mai grav, acuzele, se adresează celor vinovaţi şi responsabili. Nu însă şi atunci când ţintesc greşit. Astfel, a pune în cârca actualului guvern întregul bagaj cauzal al crizei, cum aud din unele guri înfierbântate, mi se pare nu numai nerealist ci şi o atitudine de rea credinţă, de prost gust. Căci în mod evident, derapajul a început şi continuă de 20 de ani, timp în care, societatea românească, mituită cu pâine şi circ, a asistat impasibilă, indiferentă, la spolierea avuţiilor ei. Iar acum, când cuţitul a ajuns la os, când consecinţele se resimt pe masa fiecăruia, îngrijorătoarea derută ne abate pe unii de la dreapta judecată.

          Nu văd câtuşi de puţin greşit gestul guvernului de a pune lucrurile pe masă, de a arăta adevărata faţă a situaţiei. Dar nici nu cred că s-au urmat sau că se urmează cele mai potrivite căi şi mijloace de confruntare a crizei. Dacă ne amintim, la început de guvernare şi apoi la contractarea împrumutului cu FMI, s-a spus că de fapt, finanţele ţării fac faţă situaţiei, inclusiv în ideea relansării economiei, în care scop s-au alocat bugetar 20 miliarde, că banii de la FMI au doar rolul de stimul şi garantare, fără a fi necesarmente folosiţi, pentru ca nu peste multă vreme să constatăm că totul era o afirmaţie amăgitoare, iar acum să vedem că nu putem supravieţui fără ei la nivelul minimalului necesar de consum. Percepţia greşită, voită sau nu, este imputabilă înadevăr actualei puteri. Dacă n-au avut la îndemână posibilitatea verificării datelor lăsate de guvernarea liberală, nu trebuiau să se bazeze pe ele, nu trebuiau să-şi croiască bugetul pe termeni necunoscuţi. Iar din moment ce au aflat adevărata stare de lucruri, se impunea luarea măsurilor necesare, de atunci, din timp, nu tărăgănarea lor până acum, ajunse la punctul de fierbere. Numai că aşa-i la noi, poate din acest punct de vedere şi pe alte meleaguri, eram într-o bătălie electorală tipic românească, în care interesele puterii sunt mai presus decât interesele societăţii.

          Acum, când situaţia impune luarea unor măsuri radicale şi urgente, suntem la înghesuială orice fel de variante am imagina. Impactul reducerii salariilor şi pensiilor este devastator dar rămâne o alternativă, cea mai detestată de populaţie dar probabil cea mai puţin păguboasă. S-a greşit însă şi se greşeşte  impardonabil, căci strângerea curelei trebuia pornită din capul locului cu cei de sus, cu veniturile şi averurile mari şi în mod proporţional, scutind sau reducând semnificativ efortul pe seama păturilor defavorizate. De ce nu s-ar putea? Chiar dacă situaţia impune sacrificii la nivel de masă, spiritul de dreptate cere ca efortul să fie cumpănit în raport cu posibilităţile. Urgent ar trebui ca o astfel de abordare să-şi găsească loc, urmând ca în următoarele 6 luni să fie scoase la lumină toate posibilităţile, inclusiv resorturile economice, esenţialmente curmarea scandaloasei risipe şi cheltueli inoportune, controlul eficient al evaziunii, sancţionarea reală şi promptă a deşănţatei corupţii, în tendinţa echilibrării cheltuielilor cu veniturile. Preeminenţa  legii, principialitatea şi promptitudinea aplicării ei ca pavăză a risipei, a furtului, a speculei scandaloase, se impune ca o condiţie necesară şi imediată. Aşa cum se prezintă situaţia acum, apărem ca o societate fără justiţie.

          Apar pe ecrane personaje care, cu o tentă persiflantă, acuză relaţiile cu FMI. Nimic mai cinic, mai neruşinat. După ce, încălcând flagrant legea şi elementarele reguli de omenie şi bun simţ, profitând de slăbiciuni sau de complicităţi la nivelul pârgiilor de putere, ei şi mulţi alţii ca ei şi-au băgat piciorele în finanţele şi economia ţării, după ce s-au burduşit până la plesneală, nu prin muncă ci prin speculă şi înşelăciune, contribuind decisiv la marasmul de acum, vin să ne mai dea şi lecţii. Înadevăr, n-ar trebui să recurgem la împrumuturi, între care cel cu FMI este cel mai avantajos, dacă economia ar face faţă cheltuielilor. Dar cum să-şi îndeplinească această misiune când, spre exemplu concret, o capacitate industrial-lucrativă ca „Petromidia”, unitate performantă în prelucrarea ţiţeiului, construită cu sudoarea poporului român, este speculată pe un preţ de nimic de la stat şi apoi vândută pe un preţ fabulos străinilor, scoasă astfel din circuitul economic românesc? Este numai un exemplu din sutele. Aşa şi prin multe alte metode şi mijloace, economia românească a ajuns pe butuci. Nu suntem încă pe deplin conştienţi de gravitatea situaţiei. Am ajuns să nu mai avem fond economic pe care să-l punem în lucru. Echilibristica aceasta, ponderarea cheltuielilor cu ajustarea veniturilor salariale sau de altă natură poate fi o soluţie temporară dar nu asigură fondul de venituri necesar pe termen lung. Urgent ea ar trebui însoţită şi de raţionalizarea scandalosului aparat administrativ. Acum, în era computerizării, în loc să reducem, noi aproape am dublat birocratrismul bugetar.

          Una peste alta, aceasta este situaţia după 20 de ani şi oricare guvern s-ar implica, s-ar confrunta cu ea. Meritul acestui guvern este cel puţin acela că nu o ascunde sub preş. Iar înafara unei retorici demagogice, nu i-am văzut pe alţii să vină cu soluţii convingătoare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi