400.000 de lei, fără TVA, este valoarea estimată a contractului de achiziție a unui sistem de conferințe, traducere simultană și sonorizare pentru noua sală de conferințe a Consiliului Județean Sibiu. Licitația pentru acest sistem a fost lansată săptămâna trecută, termenul limită de depunere a ofertelor fiind pe 8 iunie, când este programată și deschiderea dosarelor depuse.
Potrivit caietului de sarcini, în cei 400.000 de lei fără TVA trebuie să intre o serie lungă de dotări: un procesor de sunet programabil, cu 16 intrări și opt ieșiri, opt boxe autoamplificate de perete, dotate cu o unitate de alimentare proprie. Pe lângă microfoane wireless și microfoane de mână ”cu capsulă interschimbabilă”, switcher-e și un videoproiector, sistemul de conferințe al noii săli a CJ Sibiu va avea, potrivit dorinței conducere, și 39 de sisteme pentru discuțiile celor prezenți. Acestea trebuie să aibă microfoane de tip ”array”, a căror principală caracteristică este aceea că receptează și transmit sunetul la același nivel, indiferent de poziția vorbitorului – așezat sau în picioare.
Pentru traducători, performantul sistem va trebui să includă trei console, care să permită transmiterea traducerii prin 40 de căști pentru participanți. Software-ul de înregistrare a discuțiilor trebuie să permită ascultarea înregistrărilor ”numai cu playerul propriu”, iar în cazul unei erori a sistemului de operare să nu se piardă mai mult de două secunde din înregistrări.
În fine, printre celelalte console pentru 39 de participanți, conectate la o unitate centrală pentru sistemul de discuții, se remarcă și o consolă specială pentru președintele CJ, cel care, de obicei, conduce discuțiile din ședințele forului legislativ județean. În plus față de consolele consilierilor județeni, cea a președintelui va fi echipată cu ”funcția prioritate”, ”next-in-line” și cea de control a volumului întregului sistem.
Firma care va fi declarată câștigătoare a licitației va trebui să ofere suport tehnic prin prezența unui tehnician la primele cinci evenimente în cadrul cărora este folosit noul sistem de sonorizare.
Pentru firmele care doresc să depună oferte în cadrul acestei licitații, una din cerințe este ca cifra medie de afaceri pe ultimii trei ani să fie de cel puțin 800.000 de lei.
Clădire de 5,6 milioane de lei
Sistemul de conferințe și sonorizare va fi folosit în noul corp de clădire care se construiește în curtea interioară a actulului sediu al CJ Sibiu, de pe strada Gen. Magheru. Valoarea totală a contractului pentru executarea lucrărilor este de peste 5,6 milioane de lei, fără TVA. Lucrările ar urma să se încheie în octombrie anul acesta, fiind executate de firma sibiană Sinecon. Aceasta a câștigat cele două licitații pentru execuția celor două etape a clădirii ce va avea o sală de conferinţe de 115 locuri, plus alte birouri şi spaţii conexe, cu un regim de înălţime S+P+E+M.
Laptopuri de 50.000 de euro
Licitația pentru sistemul de conferințe și sonorizare vine după ce, pe 10 mai, CJ Sibiu a mai organizat o procedură publică de achiziție pentru cumpărarea a 42 de calculatoare, dintre care 36 portabile. Pentru cele mai multe dintre calculatoare, 34 la număr, cerințele sunt medii: procesor core 2 duo, 3Gb DDR2 RAM, cu posibilitatea de extindere la 8Gb, hard disk cu o capacitate de 320Gb, placă video cu memorie de 1Gb și multe alte porturi, sloturi și sisteme de conectare. Software-ul instalat va fi Windows 7 Professional. Pentru alte două notebookuri cu capacități de stocare mai reduse, condițiile din caietul de sarcini solicită o greutate maximă de 2,2 kg și un tip de baterie care să asigure un timp o autonomie de până la opt ore. Ultimele șase calculatoare solicitate sunt de tip ”desktop”, cu performanțe relativ reduse.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Consiliului Județean Sibiu
Vizualizari: 339
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Periscop
Acum 2 ore
Excelent +1
Acum 2 ore
Bastiu
Acum 3 ore
Aci Duțu
Acum 4 ore
Emil