Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat într-un interviu acordat cotidianului Adevărul că îl vede pe primarul Sibiului viitor preşedinte al României. În opinia lui Tăriceanu, Johannis ar putea da funcţiei prezidenţiale dimensiunea şi conturul corecte, el nefiind angajat faţă de niciun partid politic. Tăriceanu susţine că edilul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, ar fi un factor de echilibru din postura de preşedinte al României. Călin Popescu Tăriceanu mai spune că, în cele din urmă, PD-L va fi nevoit să se retragă de la guvernare şi că va supravieţui unei distanţări de Traian Băsescu.
"Soluţia Iohannis mi se pare potrivită, văzându-l pe acesta un foarte bun candidat pentru Preşedinţia României. Deodată am da funcţiei prezidenţiale dimensiunea corectă şi conturul corect. Cu alte cuvinte, un preşedinte echidistant, neangajat faţă de un partid politic, un preşedinte care nu are o miză politică pentru partidul din care provine - cum am văzut cu precădere în ultimii şase ani că s-a întâmplat. (...) Ar fi un preşedinte cu o bună imagine. Vedeţi, eu nu mă feresc să spun un lucru: România are o relaţie preferenţială cu Franţa, făcând parte din grupul ţărilor francofone. Există numeroşi oameni francofili, printre care nu ezit să mă număr şi eu. Franţa a ajutat în mod esenţial la intrarea României în Uniunea Europeană... În fine, avem o relaţie istorică. Mi-aş imagina cum ar arăta România având ca sprijin al doilea mare pilon european - Germania. Klaus Iohannis poate să-l valorifice", a declarat Tăriceanu în Adevărul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Călin Popescu Tăriceanu , klaus iohannis , Traian Basescu , Uniunea Europeană Guvernului P , Soluţia Iohannis , Președinția României
Vizualizari: 412
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Client
Acum 5 ore
Turism
Acum 5 ore
CX
Acum 5 ore
Sibienii gazati de noxe si praf, mai ales in lipsa spatiilor verzi din cartiere
Acum 5 ore
Popa Călin