Luni,
27.06.2022
Cer Senin
Acum
17°C

Strazile Sibiului, fara gropi de prin toamna

Abia la sfârșitul sezonului cald din acest an, străzile Sibiului vor scăpa nu numai de șantierele începute în cea mai mare parte încă de anul trecut, dar și de spărturile efectuate în cadrul unor intervenții la rețele de utilități.
”Dacă nu am fi preluat din iarnă atâtea intervenții la rețele (pentru care a fost spart asfaltul – n.r.) nu ar fi fost această situație. A fost și o primăvară ploioasă și de aceea nu a fost un început bun pentru refacerea străzilor. Nu se va ajunge la finalizarea refacerii zonelor afectate de intervențiile la rețelele de utilități decât în septembrie. Suntem în urma societăților care fac astfel de lucrări cu aproximativ 200 și ceva de intervenții”, a declarat primarul Sibiului, Klaus Johannis.

E.On Gaz. Spărgătorul-șef. Încă mult timp de acum încolo

De la începutul anului și până acum, străzile Sibiului au fost sparte pentru reparații la rețele de utilități de 582 de ori. Cele mai multe intervenţii le-a avut SC E.On GAZ care, de la începutul anului şi până în prezent, a efectuat 303 intervenţii. SC Apă Canal a intervenit de 215 ori până la aceeaşi dată, iar Electrica a intervenit în 34 de locaţii. Avizele solicitate de persoane private au fost în număr de 30.
Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local de anul trecut, refacerea carosabilului spart în urma intervențiilor la rețele este apanajul exclusiv al SC Drumuri și Prestări Construcții (DPC. De la începutul anului şi până în prezent DPC a finalizat un număr de 209 astfel de refaceri.
Primarul Sibiului  consideră că E.On Gaz va rămâne mult timp societatea-campioană la spart asfaltul. ”Firma a preluat o rețea în stare foarte proastă. Ritmul lucrărilor de refacere și înlocuire este unul lent, iar cel al deteriorărilor este foarte mare. Pe strada Călțun, de exemplu, sunt intervenții aproape zilnic. Pe strada Litovoi, nici nu am semnat recepția lucrărilor, iar strada este spartă în aproximtiv zece locuri, pentru intervenții la rețeaua de gaz. Această situație va dura până când E.On înlocuiește rețelele vechi. Și va mai dura destul de mult până atunci”, consideră Johannis.

Și ceva vești bune: Moldoveanu şi Hegel, aproape de finalizare

Pe strada Moldoveanu, primul tronson (Bâlea – Negoiu) este gata de asfaltare, atât carosabilul cât şi trotuarele. Pe cel de-al doilea tronson s-au finalizat parcările verzi şi rigolele şi se lucrează la betonarea trotuarelor. Întreaga lucrare se va finaliza la sfârşitul acestei luni.
Pe strada Hegel se lucrează în prezent la betonarea trotuarelor, urmând să se înceapă şi aici turnarea stratului de asfalt. Şi această stradă va fi finalizată la sfârşitul acestei luni.

Sensul giratoriu de pe Rusciorului, gata. Traficul, tot sugrumat

La finalul acestei săptămâni ar trebui încheiate și lucrările la sensul giratoriu creat la intersecția străzilor Lungă și Rusciorului. Cu toate acestea, traficul va rămâne unul sugrumat în zonă – încep lucrările de refacere a asfaltului de pe podul care traversează calea ferată. Pe acest pod, la fiecare rost de dilatație s-au format șanțuri care pun la grele încercări suspensiile șoferilor care trec prin zonă.
În ceea ce privește, lucrările de pe strada Rusciorului, acestea sunt împărţite pe trei tronsoane. Primul tronson situat între străzile Lungă şi Eschil a intrat recent în lucru, prin lucrările care s-au executat la sensul giratoriu. Cel de-al doilea tronson este situat între strada Lungă şi Dumitru Bagdazar şi este cel mai avansat. Aici constructorul a finalizat bordurarea şi betonarea trotuarelor, iar carosabilul este la nivel de piatră spartă, pe acest tronson începând şi turnarea binderului. Pe cel de-al treilea tronson situat între străzile Dumitru Bagdazar şi Râului s-a efectuat săpătura generală şi s-a început aşternerea balastului.

Restul lucrărilor, tot pe tronsoane: Siretului, Aleea Călăreților

Strada Siretului este împărţită pe două tronsoane. Pe primul tronson, cel situat între Calea Cisnădiei şi Intrarea Siretului, se lucrează la borduri şi parcări verzi, iar carosabilul este la stadiu de balast. Pe cel de-al doilea tronson situat între Intrarea Siretului şi Calea Dumbrăvii se lucrează la săpătura generală şi urmează montarea noilor borduri.
Aleea Călăreţilor este împărţită pe trei tronsoane. Tronsonul situat între străzile Privighetorilor şi O. Goga a fost deja finalizat. Pe cel de-al doilea tronson, situat între Privighetorilor şi Panait Cerna se aşează bordurile, săpătura generală fiind finalizată. Pe cel de-al treilea tronson, cel dintre Panait Cerna şi Luduş, trotuarele sunt finalizate, bordurile noi sunt montate şi se aşterne pe carosabil ultimul strat de piatră spartă.

Asfalt nou la ieșirea spre Agnita

DPC lucrează şi la plombări pe străzile Noica şi Mihai Viteazu, urmând să intre pe strada Maramureşului. Se lucrează în acelaşi timp şi la trotuarele de pe strada Morilor, asfaltări se execută în Broscărie până la ieşirea din Sibiu şi urmează să se intre la asfaltare pe Calea Şurii Mari. Marcajele de pe DN1 la Şelimbăr sunt în prezent refăcute şi urmează să se continue pe Bulevardul Vasile Milea şi străzile adiacente. SC Energie Termică lucrează în Cartierul Tineretului pe străzile Oslo şi Klagenfurt. Pe strada Verzăriei se lucrează la bordurare şi aşternerea balastului stabilizat, lucrarea apropiindu-se de finalizare.

 

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Si daca...!

Acum 12 ani

Iohanusul nu ar fi atat de capos sa faca lucrari ca la scoala(dupa cum il taie capul) atunci s-ar reface întîi infrastructura şi apoi asfaltul şi nu invers!
Raspunde

x

Acum 12 ani

Nu e vorba de ce vrea Iohannis, e vorba de coordonarea proasta sau inexistenta intre institutiile care efectueaza lucrarile. De aici pornesc toate problemele... fiecare isi face planul lui propriu fara sa il intereseze ce lucrari au de facut ceilalti
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus