Drumul care leagă strada Vrancei de Maramureșului va primi, din această lună, numele de strada Bucovinei. ”Pe această stradă nou creată, terenul este parcelat, în loturi destinate construcțiilor, pe unele dintre acestea existând deja documentații de urbanism aprobate (PUZ construire locuințe colective cu spațiu comercial) și autorizații de construire aprobate. Proprietarii acestor construcții au solicitat, prin adrese trimise instituției noastre și audiențe înregistrate, atribuirea unei denumiri stradale pentru strada cuprinsă între străzile Maramureșului și Vrancei din cartierul Ștrand. Pentru toate aceste construcții, precum și pentru cele care se vor realiza în viitor trebuiesc atribuite numere administrative, precum și o denumire stradală. În acest sens, a fost supusă spre aprobare d-lui primar o informare în care au fost propuse mai multe variante de denumiri, optându-se pentru denumirea «strada Bucovinei»”, scriu reprezentanții Serviciului de urbanism în motivarea proiectului de hotărâre prin care să fie atribuit numele noii străzi, proiect ce va fi supus votului consilierilor locali în ședința de joi.
Tot atunci este propusă și prelungirea străzii Ulmului (din zona Cartierului Tineretului) până la intersecția cu strada Orhideelor. Această decizie va impune și atribuirea unor numere administrative construcțiilor existente, cât și modificarea a două numere administrative existente pe strada Ulmului și a unuia existent pe strada Orhideelor. Pentru sibienii ce vor fi afectați de aceste modificări de numere administrative, cheltuielile pentru schimbarea actelor, inclusiv a cărții de identitate, vor fi suportate din bugetul local.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Cartierului Tineretului
Vizualizari: 336


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Alzara 1918
Acum 2 ore
Alzara 1818
Acum 2 ore
Emil
Acum 3 ore
MergeTreaba
Acum 3 ore
Ana Alexe