Curtea Constituţională a României a decis, vineri, că sunt neconstituţionale anumite prevederi din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului, au declarat surse judiciare, citate de Agerpres.
Potrivit surselor citate, a fost declarat neconstituţional articolul 1, litera c. Articolul 1 litera c) din acest act normativ prevede că "pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare: (...) c) pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale".
A mai fost declarat neconstituţional articolul 9 al proiectului de lege.
La articolul 9 din actul normativ se prevede: "(1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, cuantumul brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum şi indemnizaţia de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, se diminuează cu 15%. (2) La determinarea cuantumului brut al pensiilor, precum şi a indemnizaţiei de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, ce vor fi stabilite sau acordate începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de pensie utilizată este de 622,9 lei".
În aceste condiţii, legea nu mai merge direct la promulgare, ci este retrimisă Parlamentului pentru a o pune în acord cu decizia Curţii Constituţionale.
Joi, după aproximativ cinci ore de discuţii în şedinţă nepublică, judecătorii Curţii au decis să reia vineri dezbaterile asupra sesizărilor depuse privind neconstituţionalitatea legilor de reducere a salariilor bugetarilor şi a pensiilor. AGERPRES
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 271
Ultimele comentarii
Acum 46 minute
Ion
Acum 1 oră
Sibianul
Acum 1 oră
Jean
Acum 1 oră
Ion
Acum 1 oră
Hay Pleaca