Miercuri,
20.08.2025
Cer Senin
Acum
16°C

ULBS a exmatriculat studentii rau platnici

 

Un număr însemnat de studenţi de aproape toate facultăţile din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” au fost examatriculaţi la începutul acestei veri ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale încheiate cu conducerea universităţii.  Deşi au fost anunţaţi şi chiar somaţi în mai multe rânduri că se va ajunge la astfel de măsuri dacă nu-şi achită taxele de şcolarizare, o bună parte din studenţi a ignorat mesajele universităţii. În aceste condiţii ULBS a trecut la fapte şi a reziliat contractele de şcolarizare.

În fiecare an universitar, la începutul sesiunilor de examene, decanatele facultăţilor din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” anunţă studenţii la „cu taxă” că nu vor fi primiţi în examene dacă nu-şi achită taxele de şcolarizare. De cele mai multe ori aceste anunţuri sunt suficiente pentru a responsabiliza studenţii rău-platnici şi profesorii mai închid ochii la examene dacă apar întârzieri la plată. Anul acesta situaţia nu a fost cu mult diferită faţă de alţi ani iar anunţuri referitoare la posibilitatea exmatriculărilor au făcut absolut toate facultăţile încă de la începutul lunii martie. Spre deosebire de alţi ani însă, anul acesta numărul studenţilor care nu şi-au achitat taxele a crescut. Mai mult decât atât, Senatul ULBS a decis în luna martie ca universitatea să trimită somaţii de plată unui număr de aproape o mie de studenţi. În această situaţie se găseseau în acel moment  6,15 la sută din totalul studenţilor la cu taxă, atât la zi cât şi la master, mai exact 17.749 de studenţi. Reprezentanţii Universităţii “Lucian Blaga” declarau atunci că aceşti 6,15 la sută, respectiv 1.088 de studenţi nu au achitat nici măcar o tranşă din totalul sumei pe care o datorează universităţii.

Nu au avut de ales

„Studenţilor care nu si-au achitat primele rate din taxa de şcolarizare, le-au fost trimise, la inceputul lunii martie, somaţii la domiciului. Mulţi dintre aceştia au răspuns somaţiilor şi au achitat sumele restante, dar există şi studenţi şi masteranzi care, în ciuda avertismentelor repretate, nu şi-au onorat contractul de studii”, spune Alexandra Todoran, din partea Departamentului de Comunicare şi Marketing al ULBS. Din moment ce situaţia nu s-a schimbat, ULBS a trecut la exmatriculări. „În consecinţă, începând cu luna aprilie am fost nevoiţi să exmatriculăm persoanele care nu şi-au achitat nici măcar 50% din taxa de şcolarizare.  Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a lăsat studenţilor posibilitatea de a plăti taxa de şcolarizare eşalonat. Chiar şi în tranşe mai mici decât cele prevăzute în contract. Pot veni să-şi achite chiar şi lunar o parte din taxă, dacă acest lucru le uşurează efortul, cu condiţia ca la sfârşitul lunilor ianuarie şi mai să fie respectat cuantumul prevăzut în contract. Situaţia este extrem de neplacută, dar nici nu putem menţine aceşti studenţi la programele de studii, consumând resurse pe banii celor care, facând şi ei un efort, îşi achită taxele de şcolarizare la timp”, mai explică Alexandra Todoran.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

1 comentarii

Tolea

Acum 15 ani

Dar cei din conducerea rectoratului cand vor fi exmatriculati?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus