Un preot unitarian din municipiul Mediaş şi-a ucis cei doi copii în vârstă cinci şi şapte ani, cărora le-a tăiat gâtul, în incinta bisericii, după care bărbatul, în vârstă de 35 de ani, s-a sinucis, aruncându-se în faţa unui tren, relatează Mediafax.
Crimele s-au petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în incinta Bisericii Unitariene Mediaş.
Potrivit anchetatorilor, sâmbătă seară preotul a plecat de acasă cu ambii copii, spunându-i soţiei sale că merge la cumpărături. După ce aceasta a văzut că au trecut câteva ore şi bărbatul nu s-a întors, a sunat un angajat al bisericii şi l-a rugat să verifice dacă soţul său este la biserică.
Bărbatul a mers la biserică şi a găsit cadavrele celor doi copii, iar preotul era dispărut.
"Este o veste zguduitoare. În respectivul imobil au fost găsiţi doi copii care aveau leziuni traumatice grave, respectiv plăgi tăiate profunde în zona gâtului. Bănuim că moartea a fost cauzată de aceste plăgi", a declarat Ioan Boţoc, procuror criminalist la Parchetul de la lângă Tribunalul Sibiu.
Medicul legist a stabilit că plăgile pe care le aveau copiii le-au provocat moartea.
"Am făcut constatarea la două cadavre de copii. Cel mic, de cinci ani, avea o secţiune cervicală superioră şi secţiunea completă a laringelui, pracum şi a pachetului vascolo-nervos din stânga. Celălalt băiat avea o secţiune cu plagă de aproximativ nouă centimetri", a declarat mediul legist Ioan Doican.
Potrivit surselor citate, la câteva ore după ce au descoperit cadavrele copiilor, anchetatorii au stabilit că preotul s-a sinucis , aruncându-se în faţa unui tren, pe o cale ferată aflată în apropierea bisericii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 371
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Gogu
Acum 12 ore
X-ulescu
Acum 12 ore
Gogu
Acum 12 ore
Kokos