Joi,
28.03.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

Proiect de 3,5 mil lei privind dezvoltarea Centrului National pentru Integritate

Proiectul "Dezvoltarea şi consolidarea Centrului Naţional pentru Integritate", în valoare de peste 3,5 milioane de lei, finanţat din fonduri europene, a fost prezentat, joi, într-o conferinţă pe tema anticorupţiei desfăşurată la Prefectura Sibiu, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatorii evenimentului, în sala de şedinţe a Prefecturii Sibiu a avut loc conferinţa "Problematici Anticorupţie", organizată de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei în parteneriat cu Prefectura, în cadrul proiectului "Dezvoltarea şi consolidarea Centrului Naţional pentru Integritate". "Proiectul are ca scop principal dezvoltarea şi consolidarea Centrului Naţional pentru Integritate ca mecanism public independent de promovare a integrităţii publice şi a eficienţei şi eficacităţii la nivelul administraţiei publice din România prin: îmbunătăţirea şi dinamizarea ciclului de construire şi implementare a politicilor publice de la nivel local către nivelul central; promovarea formării profesionale bazată pe analiza de nevoi şi având ca scop creşterea capacităţii administraţiei publice şi stimularea activităţilor de mentorat pentru formarea funcţionarilor proaspăt încadraţi în sistem", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, proiectul, care a început în decembrie 2009, este implementat pe o perioadă de 24 de luni, iar valoarea totală a acestuia este de 3.788.008,10 lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 3.703.535,52 lei, iar 84.472,58 lei reprezintă contribuţia beneficiarului. Principalele rezultate ale proiectului vizează operaţionalizarea a 41 de Grupuri de Acţiune Anticorupţie (GAA), în toate judeţele, realizarea unui plan naţional de propuneri anticorupţie, a unui studiu de monitorizare privind stadiul de implementare la nivel regional a Strategiei Naţionale Anticorupţie, dar şi a unor analize de nevoi privind formarea profesională a funcţionarilor din zece instituţii descentralizate sau deconcentrate. În plus, se vor realiza suporturi de curs pe mai multe tematici vizând transparenţa şi comunicarea instituţională.

Centrul Naţional pentru Integritate (CNI) a fost creat în anul 2006, în cadrul unui parteneriat între Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID) şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu scopul promovării integrităţii publice şi prevenirii corupţiei în sistemul public.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus