În perioada 16-17 iulie a.c. peste 100 de jandarmi vor asigura măsuri speciale de ordine şi siguranţă publică la probele din cadrul Raliului Sibiului astfel:
• Vineri, 16 iulie 2010, peste 35 de jandarmi vor asigura măsurile ordine publică la startul pe trasee şi la sosirea participanţilor la probele speciale organizate în mun. Sibiu şi zona localităţilor Dobârca-Poiana, precum şi la proba de noapte din zona Şanta-Păltiniş.
• Sâmbătă 17 iulie 2010, aproximativ 80 de jandarmi vor asigura ordinea şi siguranţa publică la cele 6 probe speciale care se vor desfăşura în zona Păltiniş.
Cu acest prilej adresăm rugămintea spectatorilor să îşi adopte propriile măsuri de siguranţă şi să nu intre în zona de traseu, alocată competiţiei, pentru evitarea accidentelor şi perturbarea desfăşurării cursei. Toţi cetăţenii trebuie să respecte indicaţiile şi măsurile dispuse de organizatorul competiţiei sportive prin agenţii de ordine de pe traseu şi de forţele de ordine publică, atunci când se impune limitarea ori restricţionarea accesului persoanelor într-un anumit spaţiu ori dacă se impune aplanarea unor conflicte/restabilirea ordinii publice.
Cetăţenii pot solicita nonstop sprijinul jandarmilor în situaţia tulburării ordinii publice sau pot sesiza orice problemă, la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.
Ofiţer relaţii publice Locotenent Alexandru COSTEA
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Locotenent Alexandru , Raliului Sibiului
Vizualizari: 354
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Lol
Acum 1 oră
Ghita
Acum 2 ore
Miruna
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Emil