Joi,
12.12.2024
Innorat
Acum
1°C

"Raliu" pe apa

Înaintea startului oficial în Raliul Sibiului, piloții din Campionatul Național s-au întrecut într-o cursa inedită de hidrobiciclete pe Lacul Dumbrava. După primele patru etape pe asfalt din Campionatul Național de Raliuri, piloții din întrecerea internă trebuie să facă față unei provocări mult mai ude.

Înaintea confruntării din Raliul Sibiului, pe cel mai dur macadam din România, piloții au fost provocați să-și încerce forțele, atat la propriu cât și la figurat, pe apă. Bogdan Marișca, Sebastian Itu, Marius Klein, Alex Filip, Danny Ungur, Toni Avram, Dan Gârtofan și Miță Lazărescu au renunțat la mașinile de concurs și s-au urcat în hidrobiciclete pentru o cursă pe Lacul Dumbrava.

„În timpul unui raliu piloții nu au niciodată ocazia să concureze toți în același timp așa cum este cazul în cursele pe circuit. Acum au avut ocazia să se întreacă toți în același timp și fără dictare pentru că recunoașterea lacului a fost strict interzisă”, a spus Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului. După o cursă extrem de disputată, echipajul Danny Ungur/Toni Avram a reușit să se impună, în fața colegilor de la Napoca Rally Academy, Bogdan Marișca și Sebastian Itu. Dan Gârtofan și Miță Lăzarescu au terminat pe trei, aceeași poziție pe care o ocupă și în clasamentul general înaintea etapei de la Sibiu. Confruntat cu probleme tehnice, apă la bord, Alex Filip a terminat pe ultima poziție în confruntarea pe apă.

”A fost o cursă epuizantă în care am dat totul pe apă. Sincronizarea dintre noi a fost perfectă și aceasta a fost cheia succesului nostru”, a spus Danny Ungur, pilot care concurează cu un Citroen C2 R2 Max la Raliul Sibiului 2010.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus