Bilet fara retur pentru Auschwitz si pasapoarte pentru tara Hategului

Bilet fără retur pentru Auschwitz şi paşapoarte pentru ţara Haţegului

O memorabilă secvenţă matinală , la care am fost martor pasager acum câţiva ani mi-a revelat o sursă a resentimentului rasialo-regional la români. Trecând pe strada Nicolae Bălcescu, atenţia mi-a fost atrasă de gesturile furioase ale unei bătrâne care, nemulţumită de serviciile de salubritate ale unor rromi (cetăţeni români la bază, ce să-i faci!) îi admonesta, dorindu-le un destin cel puţin sinistru, rezumat în zicerea “la Auschwitz cu voi”, rostit neaoş Oşviţ. Instantaneu, secvenţe dramatice ale umbrelor umane deportate, hălăduind pe un tărâm al morţii, numit Transnistria au năvălit în mintea-mi familiarizată cu memorialistica şi lecturile ce surprind dimensiunile infernului transnitrean. O formă simplă de revoltă a unei femei de peste 80 de ani devoala în fapt, încă atitudini latente şi perpetue de ură, faţă de o etnie cu păcatele ei dar profund încercată sub guvernarea Antonescu. Este poate o lecţie scurtă şi tristă de istorie neasumată sau înţeleasă anapoda, de rasism primar sau de instigare socială. Sentimentul imediat este că, peste unii contemporani ai Holocaustului istoria a trecut degeaba, iar suferinţa umană nu a însemnat vreodată ceva. O altă secvenţă, de această dată cultă ţinea de atitudinea tânărului publicist clujean din anii ’90, Sabin Gherman, care, într-un puseu de regionalism, o prelungire a scenariilor de scindare a României de la începutul anilor ‚’90, susţinea fără tăgadă că s-a săturat de România. Arunca la coşul de gunoi al istorie tot constructul politico-socio-spiritual de după 1918, toate conexiunile istorice anterioare şi decreta că Transilvania intra forţat într-o spirală conspiraţionistă , prin voia guvernanţilor post şi ante decembrie 1989 care doreau îngenuncherea ei. Şcoala Ardeleană era o „iluzie” Avram Iancu, Simion Bărnuţiu, Iuliu Maniu sau Octavian Goga nu aveau nimic în comun cu termenul de român. Era Transilvania o altă ţară, o realitate socială radical diferită de aceea de peste munţi?. Poate că pentru a o vizita, era nevoie de paşaport. Poate că paznicii rezervaţiei de zimbri din Haţeg i-ari fi lăsat pe regăţenii turişti să viziteze locurile, doar în baza aceluiaşi document, pe care se putea aplica viza Transilvania, evident pentru o şedere temporară. Sciziunea între lumile româneşti, imaginată de autor anihilează orice discurs istoric asupra unei spaţiu românesc comun, argumentele complexe ce s-ar putea invoca deveneau insignifiante. Se crea însă, încă un scenariu periculos care alimenta tensiuni locale, sau bulversa minţi nu prea docte şi fragile. Lipsea doar fermentul politic, evident unul extremist pentru ca aceste atitudini de excludere şi de ură regională să se transforme în politică de stat. Istoria a fost „generoasă” la acest capitol, din păcate foarte puţini sunt ataşaţi de învăţămintele ei.

Ce trebuie să se fi petrecut cu domnul Gherman, ce resentimente faţă de Vechiul Regat trebuie să se fi acumulat în anii studenţiei sale, mai ales că, tânărul Gherman din anii ’80 îşi desăvârşea studiile în cetatea Băniei, respira aerul Craiovei (posibil oripilat de faptul că trebuie să - l inhaleze) şi debuta la remarcabila revistă „Ramuri” acolo unde inegalabilul Marin Sorescu dădea măsura strălucitoare a liricii sale, inspirându-se din tezaurul spiritual tradiţional al satului oltean care…. era străin de realităţile rurale intracarpatice.

Lucian Robu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de oaspete