Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
0°C

Vizitatorii centurii schimba tonul: din finele lui iulie trec la ploi grele

Vizita pe centura ocolitoare a Sibiului de la începutul lunii iunie, efectuată de prefectul Constantin Trihenea şi o parte a parlamentarilor sibieni, a fost una foarte fructuoasă. S-a încheiat chiar cu mici laude. „Dacă vă respectaţi promisiunea că terminaţi podul până la finele lui iulie, ne reîntâlnim cu felicitări”, le-a spus Trihenea constructorilor, la podul de la Guşteriţa. Am ajuns la finalul lui iulie şi nu au apărut felicitările.

Vizita de ieri a aceloraşi omeni mai înăsprit puţin tonul discuţiilor. “Cu această ocazie, s-au analizat punctele de lucru cele mai avansate şi cele care sunt în stadii fizice de execuţie mai puţin avansate. Ca şi în alte ocazii, explicaţiile au fost oferite de consultantul Vasile Isac, domnia sa declarându-se mulţumit de majoritatea lucrărilor aflate în grafic, cu toate greutăţile întâmpinate din cauza ploilor abundente din ultima perioada de timp”, a transmis purtătorul de cuvânt al Prefecturii.

Conform Prefecturii există atât lucruri bune cât şi mai puţin bune. Astfel, pe tronsonul I, lucrările ajunse la 90-95% realizare sunt:  podul rutier peste DN1 (Şelimbăr-Bungard-Mohu), tronson ieşire Sibiu-Agnita, cu pod rutier şi bretele de record, sensul giratoriu zona Compa (str. H. Coandă).

Punctele rămase "fierbinţi", pe traseul centurii sunt: pasajul CFR Şelimbăr, cu aplicarea soluţiei de consolidare cu blocheţi din beton, podul de la Guşteriţa, cu structura de rezistenţă încheiată în termenul angajat (20 iulie); este primul pod de ciment peste Cibin, construit în ultimii 30 de ani (4 benzi) şi pasaj CFR în zona de racord tronson I şi tronson II unde se lucrează la suprabetonare şi montarea blocheţilor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus