Sâmbătă,
15.03.2025
Cer Senin
Acum
24°C

August, luna festivalurilor

Două dintre cele mai importante manifestări ale comunităţilor rurale din preajma Sibiului au loc în luna august, Festivalul Brânzei şi al Ţuicii din Răşinari şi Sărbătoarea Oierilor, la Tilişca Luna august va fi plină de evenimente pentru sibieni dar şi pentru turiştii care gustă festivalurile tradiţionale. Aproape fiecare sfârşit de săptămână este ocupat de câte un eveniment, ba chiar în mai multe weekenduri evenimentele se suprapun, ceea ce face tot mai greu de ales locul pentru petrecut timpul liber.

În 15 august, Tilişca intră în sărbătoarea. Sărbătoarea Oierilor a ajuns deja la cea de-a VI-a ediţie şi se desfăşoară în fiecare an în ziua de Sfânta Mărie Mare. Înaintea Sărbătorii Oierilor, ciobanii tilişcani sărbătoresc în prima zi a lunii august Ziua Ursului, o zi în care toţi sătenii ţin post pentru ca ursul să stea departe de oi. Cu grija jivinelor îndepărtată, tilişcanii pregătesc mese câmpeneşti stropite cu vin şi ţuică şi mult cântec şi joc. Alături de oierii din satele Mărginimii, participă oieri emigraţi în Oltenia şi Muntenia, din satele Vaideeni, Baia de Fier sau Polovragi. În acelaşi weekend, tineretul vine la Sibiu pentru Festivalul Artmania, două zile de muzică rock de cea mai bună calitate, în Piaţa Mare din Sibiu. Iar pentru cei care n-au stomac nici pentru muzică rock dată la maxim nici pentru bulzul fiert în smântână şi înecat în brânză, Muzeul Astra pregăteşte în acelaşi weekend un târg de slow-food. Sibienii vor putea gusta şi cumpăra păstrăvi afumaţi, brânzeturi de cea mai bună calitate, pâine de casă, siropuri, gemuri, zacuscă, miere şi polen dar şi specialităţi din carne. Comercianţii sunt veniţi din tot Ardealul. Sibiul va fi cu adevărat asaltat de turişti în ultimele zile din august, când în municipiu se va desfăşura Festivalul Medieval „Cetăţi Transilvane” iar la Răşinari va avea loc „Festivalul brânzei şi al ţuicii”. Ediţia a şaptea a festivalului din Mărginime atrage un număr şi mai mare de producători din satele de păstori decât ediţia anterioară. Ciobanii vin cu reţete ştiute doar în Mărginime, cu telemea, ţuică şi afinată de casă, tocană de oaie la ceaun şi faimosul „bulz al festivalului”. Ca în fiecare an, pe scena festivalului vor fi prezenţi interpreţi cunoscuţi ai folclorului românesc şi formaţii locale.

Alte evenimente

13 - 15 august: „Târgul Creatorilor Populari din România”, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului;

Târgul „Art Boutique” – handmade and vintage

20 - 22 august, Avrig, Festivalul folcloric „Florile Oltului”, Piaţa Gheorghe Lazăr

28 – 29 august, Sibiu, „Slow Retail”, targ de îmbrăcăminte şi accesorii, Atrium Cafe.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

1 comentarii

Georg

Acum 14 ani

GREIERELE si FURNICA: -Ai cantat, imi pare bine. Acum joaca daca poti.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus