Scoala de tampiti sau de tinichigii..

Şcoala de tâmpiţi sau de tinichigii..

Revine zilele acestea în dezbaterea publică o afirmaţie de anul trecut, a preşedintelui Traian Băsescu relativă la eşecurile şcolii româneşti, redusă de şeful statului la o condiţie degradantă, aceea de producătoare de tâmpiţi. Preşedintele este îngrozitor de consecvent întrucât, într-un alt context, printr-un hăhăit specific afirma ca atunci când vede un dascăl îi vine să o rupă la fugă. Cele două aserţiuni, demne de o retorică distructivă şi perversă se alimentează de la o stare latentă, durereoasă, jignitoare, moştenită din comunism şi potenţată în aceeaşi epocă, a antielitismului nomenklaturii, care căuta transformarea şcolii clasice, prin prisma pedagogiei de inspiraţie totalitară, într-o producătoare de cadre de „nădejde”. De regulă acestea din urmă erau definite în creuzetul ideologic al academiilor de partid, cu program de seară, după ce în prealabil fuseseră recrutate din mediul intelectual promiţător al tinichigiilor. Cadrele de nădejde au dezrădăcinat „lumea veche”, inclusiv pe aceea care anima şcoala de structură haretistă. Atenţie nu se doreau intelectuali burghezi!. Prima afirmaţie a preşedintelui se contura într-un cadru cât se poate de nepotrivit, acela al lansării unui volum de documente inedite din arhiva Comitetului Central al PCR, volum lansat la Bookfest, într-un context oficial în prezenţa lui Vladimir Tismăneanu şi Gabriel Liiceanu, care, intolerabil de obedienţi, au schiţat un zâmbet amar şi au trecut peste incident. Nu ştia preşedintele care condamnase comunismul că istoricii care se ocupaseră de volum erau produsele „fericite” ale fabricii de tâmpiţi? Oare acel volum lansat asemenea Raportului de Condamnare a Comunismului (validat de preşedinte prin discursul din Parlamentul României) nu vorbea de efectele perfide ale pedagogiei aservite, asupra mentalului colectiv în general şi asupra şcolii româneşti în particular. Se poate ca primul om în stat să ignore apostolatul remarcabil al profesorilor şi cercetătorilor, la catedră sau în laboratoare şi biblioteci? Să nu însemne anii din viaţa lor, scurşi între pasiunea pentru cunoaştere, privaţiunile materiale şi presiunea unui regim absurd şi denaturant la adresa valorilor umane şi la adresa libertăţii pe care ţi-o conferă ştiinţa? Ştia acelaşi preşedinte că dascălii (neprieteni ai statelor de plată opulente) aduceau(aduc) bani de acasă pentru îndeplinirea complexelor misiuni ce le revin?

Sunt câteva întrebări care erodează conştiinţele tuturor celor care au credinţa că şcoala românească este cât se poate de nobilă şi care vor să-l contrazică chiar şi pe Panait Istrati care, în anii 20 susţinea că şcoala românească nu găsise încă metoda prin care să facă învăţătura dragă elevului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de oaspete