Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
18°C

Editie aniversara a Festivalului Medieval Cetati Transilvane

Cea de-a zecea ediţie a Festivalului Medieval "Cetăţi Transilvane" va avea loc, în perioada 26-29 august, la Sibiu, în cadrul manifestării, care va debuta cu o paradă prin centrul oraşului, fiind celebrate breslele meşteşugăreşti, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Primăria Sibiu, ediţia aniversară, a zecea, a Festivalului Medieval "Cetăţi Transilvane" va avea loc în perioada 26-29 august şi îşi propune să sărbătorească breslele sibiene. Festivalul va începe cu parada tradiţională a participanţilor, la care sunt aşteptate peste trei sute de persoane.

În premieră, parada va porni în acest an din curtea Bisericii Evanghelice din Sibiu, pentru a se atrage atenţia asupra problemelor cu care Biserica Evanghelică se confruntă: probleme de rezistenţă a şarpantelor, a unor părţi din tencuială, a unor structuri din acoperiş, probleme a căror rezolvare implică resurse financiare importante din partea Parohiei Evanghelice din Sibiu. "În acest sens, în toate cele patru zile de festival, se va încerca sensibilizarea publicului sibian, a factorilor de decizie, a persoanelor din comunitate care se pot implica pentru susţinerea reabilitării acestui monument de o mare importanţă pentru Sibiu", se arată în comunicat.

Pe durata festivalului, spectatorii vor putea asista la concerte de muzică medievală, spectacole de teatru, dar şi lupte ale cavalerilor. Organizatorii evenimentului au lansat, miercuri, site-ul oficial al festivalului: www.cetatitransilvane.eu, unde se pot găsi informaţii despre programul acestei ediţii, despre artiştii invitaţi la festival. Evenimentul este organizat de Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu, cu sprijinul municipalităţii sibiene.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

z

Acum 15 ani

Cu ce probleme se confrunta ticalosii de popi ai sasilor, dupa ce au luat cu japca sute de imobile din Sibiu, inclusiv muzeul Brukenthal si incaseaza chirii colosale????????????????
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus