Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

UPDATE "Aeroportul are pus in opera un proiect de drenare pluvial". Ups! Nu a functionat, iar pista a luat-o la vale

Consiliul Judeţean Sibiu a transmis un comunicat de presă în care explică faptul că preţul lucrărilor necesare pentru reparaţiile de după alunecările de teren de la aeroport vor fi suportate de "cei răspunzători pentru calitatea lucrărilor". Unul dintre răspunzători este însă şi Consiliul Judeţean, instituţia care a dat până acum asigurări că lucrările de la aeroport sunt temeinice şi nu pun în pericol siguranţa pasagerilor.

COMUNICATUL CJ SIBIU:

În legătură cu informaţiile apărute în presă despre alunecăile de teren de la Aeroportul Sibiu dorim să precizăm următoarele:

Alunecarea s-a produs pe rambleul înspre Cristian, în zona drumului perimetral distrugând acest drum pe o porţiune de aproximativ 80 m, limitând astfel accesul auto în zona perimetrală a Aeroportului. Instalaţia ILS este temporar scoasă din funcţiune. Pista nu a fost afectată de aceste alunecări.

Zborurile se desfăşoară după programul normal, iar până la reinstalarea ILS, dirijarea avioanelor se face cu celelalte mijloace radiotehnice.

Lucrările sunt în garanţie, iar cauza alunecărilor va fi stabilită de un expert independent. Costurile vor fi suportate de cei care sunt răspunzători de calitatea lucrărilor.

Preşedintele Comisiei de receptie a lucrărilor de la Aeroportul Sibiu, Constantin Şovăială şi directorul RA Aeroportul Sibiu, Augustin Sava, au telefoanele mobile închise.


"Este adevărat că sunt probleme cu drenarea apei din Aeroportul Sibiu, însă problema este ca şi rezolvată", spunea cu câteva săptămâni în urmă directorul Aeroportului Sibiu, Augustin Sava. Cu toate acestea, ieri seară, o parte terenul de la marginea pistei Aeroportului Sibiu a luat-o la vale, din cauza infiltraţilor apei de ploaie.
Augustin Sava ieşise cu aceste explicaţii după ce fostul consilier judeţean Corneliu Bucur a vorbit într-o conferinţă de presă despre problemele de la Aeroportul Sibiu. Bucur a vorbit despre faptul că oricând se poate întâmpla o tragedie la aeroport din cauza apei din zonă. Bucur spune că în zona aeroportului există la mică suprafaţă un strat de argilă care nu permite trecerea apei pluvial, drept consecinţă, o parte din instalaţiile electrile ale aeroporturilui stau sub apă. Augustin Sava spune că problema este ca şi rezolvată. “Aeroportul Sibiu are pus în operă un proiect de drenare pluvial al terenului în bazinul de retenţie şi, mai departe, în râul Cibin şi nu a fost vorba de o perforare a straturilor de argilă. S-au mai efectuat drenaje care să rezolve problema acumulărilor, din păcate insuficiente, şi la această dată se pune în operă drenajul, care să rezolve definitiv problema acumulărilor de apă", a explicat Augustin Sava, dând asigurări că apa acumulată nu reprezintă un pericol nici pentru avioane, nici pentru pasageri sau echipajele companiilor aeriene.

Sistemul de navigare al aeroportului pe timp de ceaţă a devenit nefuncţional, în urma surpării terenului. În cazul apariţiei ceţii, vioanele  care ar fi trebuit să aterizeze în Sibiu vor fi dirijate către aeroporturile din Târgu Mureş şi Cluj.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

6 comentarii

UPS?

Acum 13 ani

Ce e aia UPS? Foarte profesionist articolul, mai ales titlul. Cat despre aeroporul Sibiu... tot inainte... oricum incep sa dispara incet, incet si putinele curse care sunt. Primele doua: Londra si Valencia... mai urmeaza.Asa ca stati linistiti, problema se rezolva de la sine.
Raspunde

callas

Acum 13 ani

e foarte trist ca un om de buna credinta cum e D-nul Bottesch a fost \" tradat\" de toti specialistii din tara si aiurea platiti de consiliu cu bani grei, restul e \"lehrgeld\" cum spune neamtul, adica platesti scump ca sa inveti din greseli, pacat ca cel ce va plati, foarte probabil constructorul, nu este si cel care a facut greseala : proiectantii, consultantii, geologii. Macar acum in ceasul al 12-lea ar trbui sa vina un specialist sa spuna ce e de facut, altfel se bajbaie in ceata si fiecare vrea sa-si scape pielea, nu sa gaseasca solutii.
Raspunde

Teo

Acum 13 ani

om de buna credinta cum e D-nul Bottesch..... atata de multa buna credinta la individul asta incat ... judetul e praf, infrastructura medievala ... deh, saracie, foamete, mizerie etc. noroc cu onorabilul domn Bottesch care spala banii pe proiecte aiurea. deh ... onorabil domn. Cred ca asta e cel mai slab presedinte de CJ din istoria jud Sibiu. Mergeti numai pe sate sa-i vedeti maretele realizari.
Raspunde

teapa

Acum 13 ani

PROFESIONAL DAFORA INCASA
Raspunde

Yoko

Acum 13 ani

dl Bottesch un mic pion in CJ Sibiu, o marioneta, dar el ce vina are cand comandantul unic Sava taia si spanzura la Aeroportul din Sibiu, care in timpul lui liber mai fierbe si un cazan de rachiu. Doamne Tepes unde esti
Raspunde

Sibiu Auto Moto Show

Acum 13 ani

Sibiu Auto Moto Show 28-29 August la Sala Transilvania. Prima expozitie Auto-Moto din SIBIU! Veti avea ocazia sa admirati masini tuning, super cars, old cars, rally cars, motoare (Enduro, Choppers, Race etc.), atv-uri modificate, automobile offroad, concurs de miss, prezentare de moda, demonstratii cu motoare, burn-out masini, tombole pentru vizitatori si premii pentru participanti.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus