Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, a declarat, miercuri, că Rapid, adversara din etapa a VI-a a Ligii I, este una din cele mai puternice formaţii ale campionatului, iar meciul de vineri va fi cel mai greu de până acum pentru elevii săi, transmite corespondentul Mediafax.
"Întâlnim vineri la Sibiu una dintre cele mai bune echipe ale campionatului. Rapid e o echipă care şi anul trecut a jucat foarte frumos, dar nu au reuşit să prindă cupele europene, poate şi din cauza egalului din meciul cu Gaz Metan, din finalul campionatului trecut. S-au întărit cu jucători foarte buni veniţi de la FC Braşov, aşa că ne aşteapă cel mai greu meci de până acum. Este o echipă foarte bună, extrem de organizată, iar în afară de sincopa de aproape 15 minute din meciul cu Dinamo, a jucat foarte bine în toate partidele de până acum. Dar asta nu înseamnă că noi nu reprezentăm o echipă puternică, pentru că am acumulat şi noi 11 puncte, am avut evoluţii foarte bune şi sper ca în meciul de vineri să le repetăm", a spus Pustai.
La rândul său, mijlocaşul Paul Pârvulescu a afirmat că meciul împotriva Rapidului va fi unul foarte greu, dar că Gaz Metan a demonstrat că se bate de la egal la egal cu orice echipă din campionat. "Ne aşteaptă un meci foarte greu, ştim cu toţii că Rapid este o echipă foarte puternică, însă cred că totul va depinde de noi, pentru că am demonstrat în meciurile din acest campionat că ne batem de la egal la egal cu orice echipă. Îmi doresc să câştigăm, dar nu vreau neapărat să marchez eu. M-aş bucura să marcheze Eric, ca să rămână în continuare golgheterul Ligii 1”, a completat Pârvulescu.
Partida Gaz Metan Mediaş - Rapid Bucureşti va avea loc vineri, de la ora 18.00, în cadrul etapei a VI-a a Ligii I.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gaz Metan , Partida Gaz Metan Mediaș , Gaz Metan Mediaş , Cristian Pustai , Rapid București , Paul Pârvulescu
Vizualizari: 299
Ultimele comentarii
Acum 44 minute
Ce naiba ne mai ascundem dupa deget ??
Acum 1 oră
Telemeaua Airways
Acum 1 oră
Pol-Pot
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Ion Iliescu (RIP)